11.1 C
London
Thursday, October 29, 2020

Un celebru chirurg englez, laudă pregătirea medicilor români şi felul în care au ajutat pacienţii Colectiv

- Advertisement -
- Advertisement -

Un reputat chirurg plastician din Anglia, dr. Sarah Pape, venit în România să acorde sprijin în tratarea pacienţilor de la club Colectiv, laudă pregătirea medicilor români, dotarea spitalelor şi felul în care au fost ajutaţi supravieţuitorii tragediei.

Pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o persoanelor rănite în incendiu au fost exemplare, iar o tragedie de amploarea celei din clubul Colectiv impune cooperarea între țările europene, a declarat dr. Sarah Pape, consultant în chirurgie plastică și arsuri din New Castle, într-un interviu pentru Departamentul pentru Situații de Urgență.

“Cred că am văzut cel puțin 50 de pacienți în această perioadă și am apreciat că nivelul de îngrijire a fost foarte bun, că nivelul echipamentului medical disponibil s-a ridicat la nivelul la care m-am așteptat pentru aceste grave afecțiuni ale pacienților. De fapt, am fost chiar plăcut surprinsă că a fost suficient echipament pentru toți acești pacienți, având în vedere numărul lor. Cât privește pregătirea medicilor și atenția pe care aceștia au acordat-o au fost, fără excepție, exemplare și cred că este un calificativ grozav pentru țara dumneavoastră și pentru profesioniștii din domeniul medical din România: calitatea medicilor pe care am întâlnit-o”, a spus doctorul în interviul publicat pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență, preluat de Agerpres.

Dr. Sarah Pape, care este consultat în arsuri de 20 de ani, a precizat că a vizitat trei spitale bucureștene în care au fost internați răniți de la clubul Colectiv, dar că a discutat cu colegi din mai multe țări europene care au vizitat și celelalte spitale, iar aceștia i-au împărtășit punctul de vedere.

Ea a subliniat că transferul pacienților cu arsuri grave reprezintă întotdeauna o provocare, chiar și atunci când aceștia trebuie mutați din secție în sala de operație.

“Să-i urcăm în ambulanțe și să-i transportăm la spitalele din oraș poate fi, de asemenea, foarte dificil. Sunt situații când transferul este foarte probabil să devină o problemă și sunt situații când este mai puțin probabil să devină o problemă. Ceea ce avem nevoie este să cunoaștem fiecare pacient în parte și să îl urmărim o perioadă de câteva ore sau zile și apoi să alegem cel mai bun moment, pe care nu-l putem anticipa. Din ceea ce am văzut la pacienții pe care i-am vizitat, atât eu, cât și colegii mei din celelalte țări, cred că unii dintre pacienții pe care i-am văzut sunt în siguranță pentru a fi transferați în acest moment, iar alții dintre ei nu puteau fi transferați în siguranță prea curând. Aceștia, primind îngrijiri adecvate în această perioadă de așteptare într-un singur loc, își vor îmbunătăți starea și vor fi în punctul în care vor putea fi transferați în siguranță”, a precizat ea.

Totodată, medicul a opinat că, dacă această tragedie s-ar fi întâmplat în oricare altă țară europeană, statul respectiv ar fi “apreciat dificil” să rezolve situația strict la nivel intern.

“Cred că o tragedie de asemenea amploare ar impune cooperarea între țările europene, ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față. Știu că în orașul meu nu m-aș descurca fără sprijinul primit din partea colegilor din țară și mă îndoiesc că țara mea ar face față fără sprijin din partea celorlalte țări din Europa în cazul unei situații de asemenea amploare. Acesta este un aspect la care toate țările europene ar trebui să se gândească în săptămânile și lunile care vor veni, va trebui să avem în vedere ceea ce am învățat și ceea ce a fost făcut foarte bine, precum și ceea ce ar trebui să se facă în celelalte țări dacă un astfel de eveniment s-ar produce acolo”, a mai spus dr. Sarah Pape.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourceobiectiv

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...
- Advertisement -