29 C
London
Wednesday, July 21, 2021
29 C
London
Wednesday, July 21, 2021

Un bistrițean a creat panică la bordul unui avion Wizz Air cu destinația Londra

Un pasager care se afla la bordul unui avion care efectua un zbor pe ruta Cluj – Londra a afirmat că are o „bombă în bagajul de cabină”, a anunțat, miercuri, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.

Bărbatul care a creat panică, miercuri, într-un avion ce urma să decoleze de pe Aeroportul Cluj-Napoca este un bistriţean în vârstă de 44 de ani. El este cercetat în prezent de poliţiştii de frontieră pentru infracţiuni pedepsite de Codul Aerian, urmând ca dosarul să fie preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca, potrivit News.ro.

Poliţiştii de frontieră îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false care pun în pericol siguranţa zborului, infracţiune prevăzută de Codul Aerian. El este audiat în prezent, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care va continua cercetările şi va lua măsurile legale.

- Advertisement -

La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo,  a declarat, miercuri, presei, că fapta pasagerului este extrem de gravă chiar dacă afirmaţia ar fi fost făcutră în glumă şi se încadrează ca infracţiune în Codul Aerian.

Cetăţeanul respectiv este cercetat de către Poliţia de Frontieră, urmează să suporte consecinţele, pentru că este foarte grav. Chiar dacă afirmaţia este nereală se încadrează pe Codul Aerian şi va trebui să răspundă conform legii”, a mai spus David Ciceo.

Pasagerul a fost arestat și, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor și a aeronavei, operațiunile obişnuite au fost reluate. Siguranța și securitatea reprezintă pentru Wizz Air prioritatea 0. Cazul este acum de competenţa poliţiei”, a mai precizat Wizz Air.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: