10.5 C
London
Saturday, October 31, 2020

Un argeşean căutat in Marea Britanie pentru comiterea a patru infracţiuni, a fost arestat

Argeşeanul Andu Cristian Nedelcu, de 20 de ani, din comuna Răteşti, căutat de autorităţile din Marea Britanie pentru comiterea a patru infracţiuni de tentativă de viol, abuz sexual, forţarea unei persoane să întreţină relaţii sexuale fără consimţământul acesteia şi ultraj cu vătămare corporală a fost reţinut în România, şi dus în arestul IPJ Argeş, unde va rămâne până când vor fi încheiate formalităţile de extrădare.

Curţea de Apel Piteşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele argeşeanului din Răteşti după ce, săptămâna aceasta, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Poliţiei Oraşului Topoloveni şi ai Postului de Poliţie Răteşti, l-au depistat şi reţinut în urma unor informaţii potrivit cărora Andu Cristian Nedelcu s-a întors acasă.

Tânărul urmează să fie predat autorităţilor judiciare din Regatul Unit

Tânărul a fost predat Curţii de Apel Piteşti, cu propunerea de arestare preventivă, iar instanţa a admis cererea şi a emis mandat pentru  30 de zile, interval în care Andu Cristian Nedelcu urmează să fie predat autorităţilor din Marea Britanie.

Reţinerea a fost făcută în baza unui mandat european de arestare emis pe 18 ianuarie 2016 de autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv de Judecătorul Districtual de la Tribunalul din Southeast Suffolk Chelmsford, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tentativă de viol, abuz sexual, forţarea unei persoane să întreţină relaţii sexuale fără consimţământul acesteia şi ultraj cu vătămare corporală.

Ia act că persoana solicitată Nedelcu Andu Cristian este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Marea Britanie, conform mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară din Marea Britanie la data de 18.01.2016 în dosarul nr. 37 CJ 30256 15 de autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv de Judecătorul Districtual de la Tribunalul din Southeast Suffolk Chelmsford, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de tentativă de viol, abuz sexual, forţarea unei persoane să întreţină relaţii sexuale fără consimţământul acesteia şi ultraj cu vătămare corporală.

Autorizează predarea persoanei solicitate NEDELCU ANDU CRISTIAN către autoritatea judiciară din Marea Britanie conform art.103 al. 5-6 şi art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată comb. cu art. 27 paragraf 2 din Decizia-Cadru 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

Sourceadevarul

ULTIMELE ȘTIRI

Boris Johnson: „De joi, stați acasă!”

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat sâmbătă seara că Anglia intră în carantină începând de joi, 5 noiembrie. „E timpul să trecem...

Boris Johnson ar urma să anunţe o carantină naţională

Boris Johnson este aşteptat să anunţe in aceasta seara o carantină naţională după ce consilierii săi ştiinţifici i-au spus că este singura...

UE ar trebui să menţină pragmatismul în relaţiile cu Londra

Uniunea Europeană va trebui să dea dovadă de acelaşi pragmatism în relaţiile cu Regatul Unit, a declarat Jörg Kukies, secretar de stat...

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow. Prețurile biletelor pornesc de la 29.99 euro/ segment, taxe incluse.

Related news

Boris Johnson: „De joi, stați acasă!”

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat sâmbătă seara că Anglia intră în carantină începând de joi, 5 noiembrie. „E timpul să trecem...

Boris Johnson ar urma să anunţe o carantină naţională

Boris Johnson este aşteptat să anunţe in aceasta seara o carantină naţională după ce consilierii săi ştiinţifici i-au spus că este singura...

UE ar trebui să menţină pragmatismul în relaţiile cu Londra

Uniunea Europeană va trebui să dea dovadă de acelaşi pragmatism în relaţiile cu Regatul Unit, a declarat Jörg Kukies, secretar de stat...

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow. Prețurile biletelor pornesc de la 29.99 euro/ segment, taxe incluse.

Guvernul britanic impune restricții exporturilor de vaccinuri

Guvernul britanic a anunţat vineri instituirea unor restricţii la exporturile de vaccinuri împotriva gripei, cu scopul de a asigura că există suficiente...

Marea Britanie ar intra în lockdown săptămâna viitoare

După Cehia și Franța, care au intrat în lockdown miercuri, respectiv vineri, și Germania, pentru care luni începe o carantină ”mai flexibilă”,...

Regatul Unit al Marii Britanii vrea să evite un lockdown total

Ministrul de externe britanic susține că poate fi evitat un lockdown în întreaga Anglie și că o abordare zonală a măsurilor de...

Imunitatea de grup a scăzut de la 6% la 4,4% în Marea Britanie

În cadrul populației din Marea Britanie, anticorpii contra noului coronavirus au intrat în declin rapid. Asta arată un studiu publicat astăzi, ce...