12 C
London
Saturday, June 6, 2020

News Alert

Lipsă de progrese în a patra rundă de negocieri Brexit

Niciun progres semnificativ nu s-a înregistrat în ultima rundă de negocieri între Uniunea Europeană şi Marea Britanie cu privire la viitoarea lor...

Purtarea măştilor în transportul în comun din Marea Britanie va deveni obligatorie

Acoperirea feţei va deveni obligatorie începând din 15 iunie pentru britanicii ce folosesc transportul în comun, de la autobuze şi metrou până...

Protestele antirasiste continuă la Londra (video)

Protestele legate de moartea lui George Floyd cuprind Europa. La Londra, mii de manifestanţi au scandat miercuri „Black Lives Matter” („Viaţa negrilor...

UE și Marea Britanie reîncep negocierile pentru un acord

Uniunea Europeană şi Regatul Unit urmează să desfăşoare o nouă rundă de negocieri asupra unui acord comercial post-Brexit, începând de luni şi până vineri, prin videoconferinţă, informează dpa.

Este a treia serie de consultări, după ce primele două au înregistrat puţine progrese, Bruxellesul, prin negociatorul său Michel Barnier, acuzând Londra că refuză să se angajeze serios în discuţii.

Regatul Unit a părăsit UE la sfârşitul lunii ianuarie.

- Advertisement -

Cu toate acestea, o perioadă de tranziţie rămâne în vigoare până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că foarte puţin s-a schimbat în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi a britanicilor.

Marea Britanie este încă parte a pieţei interne şi a uniunii vamale a UE, respectă regulile UE şi contribuie la bugetul blocului.

Dacă în timpul perioadei de tranziţie nu se încheie niciun acord pentru relaţiile viitoare, va exista o separare dură, care va afecta economia britanică.

Runda finală de negocieri este stabilită pentru iunie.

De asemenea, sfârşitul lui iunie este termenul limită pentru ca Marea Britanie să solicite extinderea perioadei de tranziţie, ceea ce guvernul britanic insistă că iese din discuţie.

Latest Posts

Lipsă de progrese în a patra rundă de negocieri Brexit

Niciun progres semnificativ nu s-a înregistrat în ultima rundă de negocieri între Uniunea Europeană şi Marea Britanie cu privire la viitoarea lor...

Piaţa imobiliară din Marea Britanie a înregistrat cea mai mare scădere din 2009

Prețurile locuințelor din Marea Britanie au scăzut cu 1,7% în mai, în comparaţie cu aprilie. Această scădere marchează cel mai mare declin...

8.7 milioane de angajați aflați în șomaj tehnic primesc ajutor financiar în Marea Britanie

8.7 milioane de angajați aflați în șomaj tehnic primesc ajutor financiar de la guvern în cadrul Coronavirus Job Retention Scheme, anunță HMRC.

Purtarea măştilor în transportul în comun din Marea Britanie va deveni obligatorie

Acoperirea feţei va deveni obligatorie începând din 15 iunie pentru britanicii ce folosesc transportul în comun, de la autobuze şi metrou până...

Top citite

Protestele din SUA s-au extins şi în Marea Britanie (video)

Sute de activişti au sfidat regulile de distanţare socială pentru a se aduna în Piaţa Trafalgar din Londra şi protesta din cauza...

Premier League se reia pe 17 iunie, după o pauză de trei luni

Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume, se va relua în data de 17 iunie.

Zborurile către Marea Britanie din 15 iunie

Minstrul Internelor, Marcel Vela, a declarat, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook, că din 15 iunie este analizată posibilitatea reluării...