15.2 C
London
Friday, October 30, 2020

Trump laudă “minunatul” Brexit, la întălnirea cu Theresa May

Noul președinte american, Donald Trump, a afișat vineri entuziasmul său pentru Brexit, “un lucru minunat”, primind-o pe șefa guvernului de la Londra, Theresa May, alături de care a lăudat “relația specială” dintre Washington și Londra, notează AFP.

În cursul unei scurte conferințe de presă, cei doi lideri s-au angajat să întărească relația bilaterală după schimbările majore intervenite în ambele țări, rămânând însă evazivi cu privire la calendarul și schița unui viitor acord comercial.

Cred că ne vom înțelege foarte bine“, a spus Trump, care și-a făcut debutul pe scena diplomatică internațională primind pentru prima oară un lider străin.

Președintele republican, care a întâmpinat-o personal pe doamna May, la sosirea sa la Casa Albă, a acceptat o invitație din partea reginei Elisabeta a II-a de a efectua o vizită în Regatul Unit, în cursul anului.

Întrebată despre atitudinea ce trebuie adoptată față de Rusia lui Vladimir Putin, șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a indicat în mod clar că sancțiunile contra Moscovei trebuie să fie menținute până ce acordul de la Minsk va fi “integral aplicat“.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

ULTIMELE ȘTIRI

Regatul Unit al Marii Britanii vrea să evite un lockdown total

Ministrul de externe britanic susține că poate fi evitat un lockdown în întreaga Anglie și că o abordare zonală a măsurilor de...

Imunitatea de grup a scăzut de la 6% la 4,4% în Marea Britanie

În cadrul populației din Marea Britanie, anticorpii contra noului coronavirus au intrat în declin rapid. Asta arată un studiu publicat astăzi, ce...

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Related news

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Aproape 25.000 de infectări cu COVID-19 în Marea Britanie

Marea Britanie a înregistrat, miercuri, aproape 25.000 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, relatează Hotnews.

Student român în Marea Britanie descrie simptomele pe care le-a avut

Un student român în Marea Britanie s-a infectat cu Sars-Cov-2. Care a fost parcursul său de la infectare până acum? Alex Trandafir...