3.3 C
London
Monday, January 18, 2021

Tony Blair nu exclude posibilitatea unui nou referendum în Marea Britanie (video)

- Advertisement -

Foștii premieri britanici, Tony Blair și John Major nu exclud posibilitatea ca Marea Britanie să organizeze un nou referendum privind apartenența Regatului la Uniunea Europeană.

În două intervenții separate, cei doi foști prim-miniștri, care au făcut campanie pentru menținerea Marii Britanii în UE, au susținut că procesul de ieșire din UE este încă reversibil.

Conform presei britanice de vineri, John Major s-a pronunțat joi, cu prilejul unui dineu privat, împotriva ‘tiraniei majorității‘, apreciind ca ‘perfect credibilă‘ organizarea unui nou referendum cu privire la termenii acordului cu UE.

- Advertisement -

Vreau să spun că cei 48% care au votat pentru rămânerea‘ în UE, la referendumul de pe 23 iunie, ‘nu ar urma să aibă niciun cuvânt de spus asupra a ceea ce se va întâmpla. Mi se pare dificil de acceptat‘, a subliniat fostul premier conservator din anii 1990-1997, menționând totuși că respectă votul compatrioților săi.

La rândul său, Tony Blair susține că ‘este încă posibil să fie oprit Brexitul dacă poporul britanic o va decide, după ce a văzut ce implică acesta în mod real’. ‘Nu spun că (Brexitul) va fi oprit, ci că este posibil‘, a afirmat Blair, într-un interviu apărut joi în publicația New Statesman, transmite AFP citat de Agerpres.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourcedcnews

ULTIMELE ȘTIRI

Related news