Premierul Theresa May a dat joi asigurări cetăţenilor polonezi care locuiesc pe teritoriul britanic, că aceştia vor rămâne bineveniţi, în ciuda amplorii pe care au luat-o incidentele rasiste după victoria taberei pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, transmite Reuters.
”Vreau să fiu clară într-o privinţă. Polonezii care locuiesc în Marea Britanie vor continua să fie bineveniţi. Apreciem contribuţia pe care aceştia o fac în ţara noastră. În schimb, condamn atacurile ruşinoaşe şi josnice la adresa comunităţii poloneze şi a altor imigranţi, în contextul rezultatelor referendumului”, a precizat demnitarul britanic în cadrul unei conferinţe de presă comună cu premierul polonez, Beata Szydlo.
În ultimele săptămâni, autorităţile britanice s-au confruntat cu o amplificare a infracţiunilor rasiste, în special atacuri asupra imigranţilor polonezi, est-europeni şi arabi.
Circa 790.000 de polonezi locuiesc pe teritoriul britanic, reprezentând cea mai mare comunitate de imigranţi după indieni.
Ministrul de Interne al Marii Britanii, Amber Rudd, a anunţat o nouă serie de măsuri care vizează combaterea infracţiunilor rasiste, care au luat amploare după referendumul pentru ieşirea din blocul comunitar. Acestor infracţiuni rasiste le-au căzut victime şi români, după ce un magazin de produse tradiţionale româneşti a fost incendiat în oraşul britanic Norwich.