16.1 C
London
Wednesday, October 27, 2021
16.1 C
London
Wednesday, October 27, 2021

Theresa May caută în Turcia noi acorduri comerciale după Brexit

Premierul britanic Theresa May se va întâlni sâmbătă, la Ankara, cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, pentru a vorbi în special despre viitoarele relaţii comerciale între cele două ţări, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, potrivit France Presse, transmite agerpres.

Şefa guvernului conservator, care se va întâlni de asemenea şi cu premierul turc Binali Yildirim, se va afla astfel pentru prima dată în vizită în Turcia de la preluarea funcţiei în luna iulie a anului trecut.

Vom discuta despre viitoarele relaţii pe care le-am putea avea cu Turcia după ce vom ieşi din Uniunea Europeană“, a spus purtătorul de cuvânt al Theresei May în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite.

Măsurile luate de guvernul de la Ankara după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie împotriva lui Erdogan, printre care şi epurările, vor figura de asemenea pe agenda discuţiilor, a precizat Downing Street.

- Advertisement -

Theresa May se va afla vineri la Washington, unde urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că vrea să încheie ‘rapid‘ un acord comercial cu Marea Britanie.

Premierul britanic a promis că va activa până la sfârşitul lunii martie Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile pentru ieşirea din UE, dorindu-şi că Regatul Unit poată să încheie propriile acorduri comerciale imediat ce desprinderea de blocul comunitar va intra în vigoare.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: