14.2 C
London
Thursday, October 29, 2020

Se înființează noi consulate românești în străinătate, inclusiv Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

În urma interpelărilor adresate, a amendamentelor la Legea Bugetelor de stat, dar și a numeroaselor solicitări cu privire la înființarea de noi misiuni consulare românești, prin scrisoarea nr. 13572 din iunie 2015, răspunsul de fapt la interpelarea trimisă către MAE, mi se transmite faptul că Ministerul Afacerilor Externe și-a fixat ca obiectiv extinderea rețelei consulare prin înființarea oficiilor consulare de carieră în zone unde se află comunități numeroase de cetățeni români, zone în care actualmente nu exista noi oficii consulare, decât la distante foarte mari.

Tot în aceeași adresă, Ministerul Afacerilor Externe informează că prim-ministrul României a aprobat recent un plan de înființare în viitorul apropiat a unor oficii consulare cu rang de consulate generale, în SUA, Marea Britanie, Italia, Spania și Germania, iar prioritatea pentru anul 2015 se regăsește în înființarea următoarelor consulate:

  • Bari (Italia)
  • Stuttgart (Germania)
  • Manchester (Marea Britanie)
  • Miami (SUA)

Având în vederea „deschiderea” pe care Guvernul României o arată mai nou față de prezența românească numeroasă departe de casă, dar și a problemelor pe care le-am ridicat încă din anul 2013, nu pot decât să constat că până în prezent, în anul 2015 încă nu au fost luate masuri decât la nivel declarativ cu privire la prioritățile amintite pentru suplinirea necesarului de reprezentante diplomatice așa cum de ani de zile devenise necesar. Tot este bine că există cel puțin intenția, însă, repet, dincolo de afirmațiile pozitive cât și răspunsul la interpelările trimise către Guvern, rămâne să constatăm că până la finalul anului 2015 mai sunt câteva luni, iar prioritatea Guvernului ar putea să fie transferată ușor către începutul anului viitor, ca să discutăm despre lucruri concrete.

Așadar, în urma solicitărilor pe care le-am adus în Parlament din partea cetățenilor din diaspora transmițând Guvernului rezolvarea acestora și până la concretizarea planurilor Guvernului prin MAE, cetățenii romani din Manchester, Bari, Stuttgart și Miami au toate motivele să aștepte ca  prioritățile și declarațiile din partea Executivului să se transforme în realitate.

Din partea atât a mea cat și a colegilor parlamentari dedicați cauzei diasporei, nu pot decât să asigur diaspora de perseverență până în momentul în care aceste probleme vor fi rezolvate.

Aurelian Mihai, deputat PNL Diaspora

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news