11.1 C
London
Thursday, October 29, 2020

Românii iau cu asalt Londra în perioada turneului de la Wimbledon

- Advertisement -
- Advertisement -

Portalul Airbnb a anunţat că numărul de români care au rezervat cazare la Londra pe durata turneului de la Wimbeldon, 2-15 iulie, s-a dublat aproape, faţă de anul trecut, după ce Simona Halep a câştigat French Open.

În total, aproximativ 80.000 de rezervări din toată lumea s-au făcut pe airbnb.com pentru perioada în care va avea loc al treilea turneu de grand slam al anului.

Faţă de 2017, cea mai mare creştere vine din România, 97 la sută, apoi din Cehia, 44 la sută şi Marea Britanie, cu 29 la sută.

Cea mai mare scădere o înregistrează Serbia, cu 30 la sută, reprezentanţii platformei punând această situaţie pe lipsa de formă a fostului lider ATP Novak Djokovici, în ultima perioadă.

Potrivit Airbnb, preţul mediu pe noapte al spaţiilor de cazare oferite prin intermediul platformei de rezervări este de 100 de lire sterline, în perioada competiţiei.

Ca una dintre cel mai mari atracţii ale Londrei, turneul aduce în fiecare an un incredibil număr de fani ai tenisului din toată lumea, iar cererea pentru cazare este întodeauna mare“, a declarat Jeroen Merchiers, directorul executiv al Airbnb Europa, potrivit tennisitaliano.it.

Înfiinţată în 2008, ca o alternativă la sistemele clasice de rezervări, airbnb.com este o platformă prin care proprietari de locuinţe din toată lumea oferă spre închiriere în regim hotelier camere, apartamente, case, cabane etc. Peste patru milioane de spaţii de cazare sunt listate, în 65.000 de localităţi din 191 de ţări.

Anul trecut, Simona Halep a atins faza sferturilor de finală la Wimbledon, la fel ca în 2016. În 2014, Halep a evoluat în semifinale, aceasta fiind cea mai bună performanţă a ei pe terenurile de la All England Club.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news