9.4 C
London
Thursday, October 29, 2020

Românii care lucrează în Marea Britanie reclamă faptul că nu au un program regulat de muncă

- Advertisement -
- Advertisement -

Inspecția Muncii a participat la o operațiune de depistare a cazurilor de exploatare prin muncă în Marea Britanie, prilej cu care românii care lucrează în Regatul Unit s-au plâns că nu au un program regulat de muncă şi că nu primesc un post imediat ce ajung, dar sunt obligaţi să plătească chirie şi utilităţi.

Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a participat împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii pentru Autorizarea Agenţiilor de Plasare a Forţei de Muncă – GLA, în Marea Britanie, la operaţiunea de depistare a posibilelor cazuri de exploatare prin muncă ce implică cetăţeni români care desfăşoară activităţi în agricultură.

Cooperarea româno-britanică a fost iniţiată în mai de Darryl Dixon, director de strategie GLA, care a solicitat sprijinul Inspecţiei Muncii din România pentru a pune bazele unui plan comun de combatere a exploatării prin muncă în care sunt implicaţi cetăţeni români.

În cadrul acestei operaţiuni, a fost investigat un caz de exploatare prin muncă în care sunt implicaţi lucrători români recrutaţi prin agenţii de mediere din Romania şi plasaţi la agenţii de recrutare din Marea Britanie.

Timp de trei zile, experţi din cele două ţări au făcut vizite la ferme unde lucrătorii români îşi desfăşurau activitatea, au discutat cu muncitorii şi au avut loc întâlniri cu reprezentanţii agenţiilor de recrutare implicate în medierea lucrătorilor.

Inspecția Muncii precizează că s-a pus accent pe identificarea posibilelor victime ale exploatării, s-au verificat condiţiile de muncă, respectarea prevederilor legale cu privire la salariul minim, respectarea normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă şi modul de funcţionare a companiilor implicate în procesul de recrutare.

În urma interviurilor realizate cu lucrătorii identificaţi la ferme, au reieşit următoarele: lucrătorii şi-au exprimat nemulţumirea pentru lipsa de activitate care duce la absenţa salarizării, unii lucrători primesc de lucru imediat iar alții trebuie să aştepte în unele cazuri şi câteva săptămâni până primesc de lucru, iar diferenţierea se face în funcţie de agenţia britanică de plasare la care au apelat, când li se oferă de lucru nu au un program regulat de muncă, astfel, lucrătorii nu pot să-şi estimeze cheltuielile de trai, să economisească bani sau să trimită bani acasă, sunt obligaţi să plătească cazarea chiar dacă nu primesc de lucru – 34 £/săptămână şi trebuie să plătească în plus pentru gaz şi electricitate

Operaţiunea a fost iniţiată de GLA ca urmare a primirii mai multor plângeri de la lucrătorii români cu privire la o serie de probleme privind recrutarea şi tratamentul de care beneficiază lucrătorii români în străinătate. Inspecţia Muncii a oferit asistenţă experţilor britanici despre companiile din România care plasează lucrători şi clarificări cu privire la modul în care cetăţenii români au fost recrutaţi şi plasaţi pe teritoriul Marii Britanii.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news