13.7 C
London
Saturday, October 31, 2020

România se confruntă cu riscuri în creștere, avertizeaza Financial Times Londra

Într-un material dedicat României, cunoscuta publicație economică „Financial Times” apreciază că o serie de factori, printre care enumeră conflictele politice, corupţia, dezacordurile cu FMI şi relaxarea politicii fiscale, nu caracterizează o piaţă emergentă performantă.

În opinia cotidianului londonez, România se confruntă cu riscuri în creștere, factorii negativi devenind predominanți.

Mai precis, „Financial Times” identifică trei motive de îngrijorare pentru perioada următoare.

  • România nu este imună la problemele Greciei, consideră publicația, fiind afectată în principal prin intermediul celor patru bănci elene cu operaţiuni pe piaţa locală, care reprezintă împreună circa 10% din activele bancare. Situaţia poate fi administrată, dar problema se va acutiza dacă băncile elene vor repatria sume mari de bani.
  • Programul preventiv al României cu FMI expiră în septembrie, iar negocierile de prelungire al acestuia au fost întrerupte. Guvernul a anunțat deja că nivelul cheltuielilor bugetare din 2016 va fi semnificativ mai mare decât cel prevăzut, iar în contextul noului Cod Fiscal, banca centrală şi oficialii UE sunt sceptici că deficitul bugetar pote fi menținut sub nivelul de 3%.
  • În opinia FT, diferitele schimbări fiscale sunt, în parte, o încercare a coaliţiei de guvernare de creştere a popularităţii înainte de viitoarele alegeri parlamentare şi de a distrage atenţia de la acuzaţiile de corupţie la adresa premierului Victor Ponta.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

Sourceputerea

ULTIMELE ȘTIRI

Regatul Unit al Marii Britanii vrea să evite un lockdown total

Ministrul de externe britanic susține că poate fi evitat un lockdown în întreaga Anglie și că o abordare zonală a măsurilor de...

Imunitatea de grup a scăzut de la 6% la 4,4% în Marea Britanie

În cadrul populației din Marea Britanie, anticorpii contra noului coronavirus au intrat în declin rapid. Asta arată un studiu publicat astăzi, ce...

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Related news

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Aproape 25.000 de infectări cu COVID-19 în Marea Britanie

Marea Britanie a înregistrat, miercuri, aproape 25.000 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, relatează Hotnews.

Student român în Marea Britanie descrie simptomele pe care le-a avut

Un student român în Marea Britanie s-a infectat cu Sars-Cov-2. Care a fost parcursul său de la infectare până acum? Alex Trandafir...