3.9 C
London
Friday, January 22, 2021

România s-a distrat cu Marea Britanie

- Advertisement -

România a spulberat “naţionala” Marii Britanii în prima manşă a play-off-ului Campionatului European din acest an. Calificarea nu mai e pusă la îndoială.

[quote_box_center]”Naţionala” de polo a României a învins ieri, la Bucureşti, cu 18-7 reprezentativa Marii Britanii[/quote_box_center], în manşa tur a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2014.

- Advertisement -

După ce şi-au făcut încălzirea cu Rusia, în Liga Mondială, cîştigînd cu trei zile în urmă cu 13-7, “tricolorii” au nimicit echipa pregătită de Andrei Iosep, fostul lor coechipier. Doar în primul “sfert” englezii au înotat cît de cît alături de ai noştri. A fost 3-2 după primele 8 minute şi 7-4 la pauză.

În partea a doua însă, amatorilor din Marea Britanie li s-a terminat “benzina”, iar Cosmin Radu şi compania au făcut legea în bazin. Au marcat la foc automat, în partea a doua punctînd de 11 ori şi primind, în schimb, doar trei goluri. S-a terminat 18-7, un scor care scuteşte de orice emoţie “naţionala” României la returul de la Sunderland, din 1 martie.

Au marcat pentru România: Diaconu 6 goluri, Teohari 3, Cosmin Radu 2, Negrean 2, Matei 2, Creţu 1, Buşilă 1 şi Georgescu 1.

Tradiţie pentru Europene
Turneul final al Euro 2014 va avea loc la Budapesta, între 14 şi 27 iulie. România nu a lipsit de la ultimele 7 turnee finale continentale, din 1999 bifînd fiecare competiţie. “Tricolorii” au fost aproape de podium, în 2006, cînd au terminat pe 4, în rest avînd clasări între locurile 7 şi 11.

În clasamentul al-time al Campionatelor Europene, România a participat la 20 din cele 30 de ediţii care au avut loc, în condiţiile în care a lipsit de la primele 7, din 1926 pînă în 1950!

- Advertisement -
Sourcegsp

ULTIMELE ȘTIRI

Related news