11.1 C
London
Thursday, October 29, 2020

Român din Londra: “Am reuşit să votez după ce am luat un cap în gură”

- Advertisement -
- Advertisement -

[quote_box_center]Valentin Ciubotaru este unul dintre românii din diaspora care face parte dintre norocoşii care au reuşit să voteze la una dintre secţiile de votare din Londra. “Am reuşit, din fericire, să votez după doar trei ore şi jumătate de stat la coadă, în condiţii vitrege, dar mi-am luat un cap în gură de la cineva din ambasadă“, a povestit acesta.[/quote_box_center]

Românul a povestit că, asemeni miilor de conaţionali, a stat ore în şir la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot la primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale. “La 20.30 cei care se aflau la coadă stăteau deja de 6-7 ore afară să voteze“, a spus Ciubotaru, afirmând că procesul de votare care ar fi durat normal maximum 5 minute de persoane dura în medie minute bune datorită birocraţiei existente în secţie.” Între orele 20.00 şi 21.00 intrau în sediu oamenii care erau la coadă de la ora 13.00 – 14.00, cam ăsta era ritmul lucrului la Londra“, a precizat acesta.

Potrivit lui Ciubotaru, situaţia ar fi scăpat de sub control în momentul în care românii aflaţi la coadă să voteze în Londra au aflat că la secţiile din Madrid şi din Paris alegătorilor aflaţi în incinta ambasadelor li se va permite să voteze chiar dacă procesul ar fi durat şi după ora 21.00. “O persoană m-a bruscat“, îşi aminteşte Croitoru.

- Advertisement -
Sourcegandul

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news