11.5 C
London
Sunday, October 25, 2020

Reacția liderilor europeni după ce Marea Britanie a declanșat Brexit

- Advertisement -
- Advertisement -

Lideri ai mai multor state membre ale Uniunii Europene au reacționat, miercuri, la scurt timp după ce Marea Britanie a notificat oficial Consiliul European în legătură cu intenția de a ieși din blocul comunitar, exprimându-și speranța că relațiile dintre ‘Cei 27‘ și Londra vor evolua pozitiv, transmit agențiile internaționale de presă.

Președintele Franței, Francois Hollande, a estimat că Brexitul ‘va fi dureros pentru britanici‘. Liderul francez a făcut această declarație în marja unei vizite oficiale în Indonezia, după ce Londra a notificat oficial UE cu privire la declanșarea procedurii de separare, potrivit AFP

Cred că va fi dureros pentru britanici

, a declarat președintele francez în fața jurnaliștilor, opinând că Bexitul ‘va obliga Europa să meargă înainte, fără îndoială cu viteze diferite‘, ceea ce de fapt, în opinia sa, ‘a fost mereu‘.

Estimând drept ‘ireversibilă procedura pentru ieșirea Marii Britanii din UE, Francois Hollande a subliniat că aceasta ‘nu poate depăși‘ doi ani. ‘Aceasta se va încheia cu un acord comercial între Marea Britanie și Europa, să sperăm că acesta va fi cel mai bun acord comercial posibil, și pentru Europa, și pentru Marea Britanie‘, a continuat Hollande.

Dacă Brexitul este ‘dureros sentimental‘ pentru europeni, el va fi ‘dureros economic‘ pentru britanici, a continuat Hollande, constatând că ‘aceasta a demarat de altfel cu întreprinderile care încep să se instaleze în Franța‘. Totuși, ‘intenția noastră nu este în niciun caz de a-i pedepsi pe britanici pentru principiu‘, a adăugat șeful statului francez.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a accentuat că în negocierile privind Brexit-ul prioritatea va trebui să fie ‘minimizarea incertitudinii‘ create prin decizia Marii Britanii de a părăsi UE.

Într-o conferință de presă comună cu omologul său maltez Joseph Muscat, Rajoy a transmis un mesaj de ‘încredere și calm‘ tuturor spaniolilor care trăiesc în Marea Britanie și britanicilor din Spania. Guvernul de la Madrid va apăra interesele Spaniei în timpul acestor negocieri, care sperăm să ducă la un acord ‘echilibrat‘, a adăugat șeful executivului spaniol.

Ministrul de externe austriac, Sebastian Kurz, a atras atenția că, după Brexit, Uniunea Europeană trebuie să “strângă cureaua” și să cedeze din prerogative către statele membre. “Brexit-ul a arătat că preocupările cetățenilor trebuie luate în serios”, a afirmat șeful diplomației austriece, potrivit DPA. În opinia sa, Uniunea Europeană trebuie să devină mai unită în materie de politică externă și de securitate și să lase în același timp “chestiunile mai mărunte” în seama statelor membre.

În condițiile în care Marea Britanie nu va mai contribui la bugetul Uniunii, celelalte state ar trebui să aibă în vedere reducerea costurilor, și nu majorarea obligațiilor individuale, a mai punctat ministrul austriac.

Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a estimat, potrivit DPA, că familia europeană va scădea peste doi ani de la 28 la 27 de membri, ceea ce este realmente trist. El și-a exprimat speranța ca “divorțul dintre UE și Marea Britanie să se poată produce în mod decent” și cele două să poată “păstra relații apropiate în viitor“.

Este în interesul tuturor“, a subliniat într-un comunicat șeful guvernului danez, care a ținut să atragă atenția că decizia britanică de ieșire din UE și de pe piața unică “va avea consecințe” și că “drepturile și obligațiile merg mână în mână“.

Suedia regretă decizia Marii Britanii, care a fost “un partener apropiat și valoros“, a spus și prim-ministrul suedez Stefan Lofven, citat de DPA. Acesta a salutat pe de altă parte “tonul constructiv” al scrisorii în care premierul britanic a anunțat declanșarea procedurii de ieșire din blocul comunitar și a adăugat că dorește ca negocierile de separare să fie unele “structurate și orientate către rezultate, astfel ca relațiile cu Marea Britanie să rămână cât mai bune și favorabile“.

Șeful diplomației slovene, Karl Erjavec, a estimat că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu este bună nici pentru UE, nici pentru Regatul Unit. El a apreciat însă că Brexit-ul nu va avea prea mare impact asupra slovenilor aflați în Marea Britanie și nici asupra cooperării economice sloveno-britanice.

Șeful diplomației slovene a mai menționat că urmează să discute în cursul după-amiezii cu ambasadorul Regatului Unit la Ljubljana, Sophie Honey, în legătură cu ieșirea Marii Britanii din UE și viitorul cooperării sale cu blocul comunitar.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourceagerpres

Latest news

Începând de vineri Ţara Galilor intră în izolare pentru două săptămâni

Ţara Galilor a anunţat luni instituirea începând de vineri a unei perioade de izolare de două săptămâni pentru a încerca să frâneze...

British Airways introduce un sistem de testare înainte de zbor

Sean Doyle, executivul care a preluat conducerea British Airways în urmă cu o săptămână, a propus ideea unui sistem de testare pentru...

Iceland din Marea Britanie a trimis în spațiu o… porţie de nuggets (video)

O rețea de supermarketuri din Marea Britanie a anunţat că a trimis în spațiu o... porţie de nuggets de pui. 

Negocierile Brezit „nu au sens” fără o schimbare din partea UE

Londra a repetat luni că reluarea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE "nu are sens" în lipsa unei schimbări de poziţie a Celor...

Related news

Începând de vineri Ţara Galilor intră în izolare pentru două săptămâni

Ţara Galilor a anunţat luni instituirea începând de vineri a unei perioade de izolare de două săptămâni pentru a încerca să frâneze...

British Airways introduce un sistem de testare înainte de zbor

Sean Doyle, executivul care a preluat conducerea British Airways în urmă cu o săptămână, a propus ideea unui sistem de testare pentru...

Iceland din Marea Britanie a trimis în spațiu o… porţie de nuggets (video)

O rețea de supermarketuri din Marea Britanie a anunţat că a trimis în spațiu o... porţie de nuggets de pui. 

Negocierile Brezit „nu au sens” fără o schimbare din partea UE

Londra a repetat luni că reluarea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE "nu are sens" în lipsa unei schimbări de poziţie a Celor...
- Advertisement -