19.4 C
London
Thursday, June 24, 2021
19.4 C
London
Thursday, June 24, 2021

Premier League: Donaţie substanţială către sistemul public de sănătate

Echipele din prima ligă engleză vor face o donaţie importantă către organizaţiile de caritate ale Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) în lupta împotriva Covid-19, scrie DPA potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie pe site-ul Federaţiei engleze (FA), jucătorii au spus că banii vor fi donaţi dintr-un fond deja destinat susţinerii acţiunilor de caritate pentru diverse cauze, înfiinţat în 2018.

- Advertisement -

Suntem, de asemenea, recunoscători FA pentru sprijinul acordat iniţiativei #PlayersTogether, pentru sensibilizarea opiniei publice privind lupta cu Covid-19 şi strângerea de fonduri”, au menţionat reprezentanţii jucătorilor.

Săptămâna trecută, jucătorii echipei engleze Brighton & Hove Albion şi staff-ul tehnic au strâns suma de 263.939 lire sterline, bani care vor fi donaţi asociaţiilor de caritate.

Conform conducerii clubului, fondurile vor fi direcţionate spre asociaţiile implicate în protecţia copilului, spre spitale şi spre băncile de alimente din comitatul Sussex.

Există o dorinţă colectivă din partea tuturor jucătorilor echipei şi a clubului să facă ceva pentru organizaţiile de caritate locale care suferă ca rezultat al crizei generată de pandemia de coronavirus“, a declarat atacantul lui Brighton, Glenn Murray.

Arena clubului englez de fotbal Brighton & Hove Albion, Amex Stadium, a fost transformată în centru de testare pentru COVID-19 pentru a ajuta NHS în timpul pandemiei.

Fotbalul din Anglia a fost suspendat la data de 13 martie din cauza pandemiei. Mai multe cluburi din Premier League au susţinut eforturile depuse de NHS în Marea Britanie.

Şi Tottenham Hotspur a instalat echipamente medicale pe noul său stadion, pentru testarea COVID-19 şi decontaminarea angajaţilor NHS şi a familiilor acestora.

Manchester United, Wolverhampton Wanderers şi Chelsea se numără printre cluburile care ajută în mod activ NHS.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: