10.3 C
London
Tuesday, November 24, 2020

Peste 80% intre oamenii care au contractat coronavirusul nu au prezentat niciunul dintre principalele simptome

- Advertisement -

Cercetătorii Colegiului Universitar din Londra au ajuns la concluzia că peste 80% dintre oamenii infectaţi cu coronavirus nu au prezentat niciunul dintre principalele simptome ale COVID-19.

Oamenii de ştiinţă au folosit datele Biroului Naţional de Statistică din Marea Britanie (ONS), potrivit CNBC.

- Advertisement -

Studiul ia în calcul 36.061 de teste pentru coronavirus şi spune că 86,1% dintre cei care au fost diagnosticaţi pozitiv nu au raportat niciun simptom pe care îl asociem cu COVID-19, cum ar fi tuşitul, febra sau lipsa gustului/mirosului.

Din 115 oameni care au obţinut un rezultat pozitiv, doar 16 au raportat unul dintre simptomele „de bază” ale virusului.

Pentru a reduce transmiterea virusului SARS-CoV-2, este important să îi identificăm pe cei infectaţi. Totuşi, avem puţine informaţii despre proporţia celor asimptomatici şi potenţialul «transmiţătorilor silenţioşi»”, notează cercetătorii.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, oamenii cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani reprezintă 80% din cei testaţi pozitiv, comparativ cu 50% la începutul pandemiei.

În Germania, ţară lăudată în mod constant pentru modul în care a gestionat criza sanitară, vârsta medie a celor testaţi pozitiv este de 40 de ani în prezent, faţă de 50 de ani în luna aprilie.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Anunț MAE privind alegerile parlamentare

A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun al Ministerului Sănătății și MAE, cu avizul Autorității Electorale, privind măsurile de sănătate publică cu aplicabilitate...

La finalul lockdownului vor fi permise evenimente în aer liber în zonele cu cel mai mic risc

Un maxim de 4.000 de fani vor fi permisi la evenimente în aer liber în zonele cu cel mai mic risc, la finalul lockdownului...

Marea Britanie pregătește pașaportul vaccinării

În vreme ce Marea Britanie intră în a treia săptămână a celui de-al doilea lockdown național, guvernul de la Londra elaborează planuri pentru un...

MAE a reacționat în cazul afișelor puse într-un magazin Tesco din Londra

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a autosesizat şi a întreprins, în regim...

Related news

Membru al familiei regale britanice infectat cu coronavirus

Prințesa Michael de Kent, 75 de ani, are coronavirus și este izolată în Palatul Kensington de trei săptămâni, a declarat duminică purtătorul de cuvânt...

Clienții magazinelor Tesco din Marea Britanie sunt avertizați în română să nu fure

Intri în magazin și vezi așa un avertisment pus între rafturi: „Avertisment pentru hoții din magazine! Hoții din magazine prinși vor fi urmăriți penal!”. Anunțul...

Ministrul britanic al Finanţelor: un acord cu UE nu trebuie încheiat “cu orice preţ”

Ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, se declară încrezător că Londra şi Bruxelles vor ajunge la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, dar subliniază...

Specialiștii în sănătate avertizează carantină obligatorie de 25 de zile în ianuarie

Măsurile anti-COVID ar putea fi relaxate de Crăciun printr-un proiect pe care autorităților de la Londra urmează să îl propună săptămâna viitoare. Dar britanicii...