4.9 C
London
Monday, January 25, 2021

Personalităţi din Marea Britanie cer guvernului să protejeze BBC de austeritate

- Advertisement -

Douăzeci şi nouă de personalităţi britanice, printre care actorii Judi Dench, Daniel Craig şi scriitoarea J.K. Rowling, au semnat o scrisoare deschisă prin care îi cer premierului David Cameron să protejeze BBC de măsuri de austeritate, despre care spun că vor slăbi această instituţie emblematică pentru Marea Britanie, transmite AFP.

Apelul, din care presa britanică a publicat miercuri fragmente, a fost adresat cu o zi înainte de prezentarea de către guvern a unei cărţi albe cu privire la strategia de dezvoltare a BBC, cel mai mare grup audiovizual din lume.

Scriem pentru a ne exprima în mod public preocuparea faţă de tot ce ar putea să slăbească BBC ori să îl transforme într-un difuzor ghidat numai de piaţă

[pull_quote_center]Un BBC slăbit înseamnă o Mare Britanie slăbită. BBC este o instituţie de o mare valoare. Ca toate organizaţiile, are defectele sale, dar este o extraordinară forţă de creaţie[/pull_quote_center] subliniază semnatarii, printre care se mai numără actorul Stephen Frey sau Jamie Oliver, toţi aceştia promiţând să-şi continue angajamentul de a promova un ‘BBC puternic‘.

- Advertisement -

Grupul a anunţat la începutul lunii iulie suprimarea a încă 1.000 de locuri de muncă, după ce în ultimii ani a desfiinţat mii de joburi, a vândut 40% din parcul imobiliar, şi-a redus costurile administrative şi a cedat anumite drepturi de transmisii sportive pentru a economisi peste 1,5 miliarde de lire pe an.

Conform presei britanice, cartea albă a guvernului ar urma să recomande, între altele, reducerea numărului de programe şi economii cu funcţionarea site-ului companiei.

Chris Patten, fost preşedinte al BBC, a acuzat, la rândul său, guvernul că vrea să ‘distrugă‘ grupul audiovizual, calificându-i drept ‘gropari‘ pe experţii aleşi să regândească strategia companiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourcejurnalul

ULTIMELE ȘTIRI

Related news