13.2 C
London
Sunday, October 17, 2021
13.2 C
London
Sunday, October 17, 2021

Partidul republican Sinn Fein l-a acuzat pe premierul britanic, Theresa May

Partidul republican Sinn Fein l-a acuzat marți pe premierul britanic, Theresa May, că este responsabilă de “eșecul monumental” al negocierilor din Irlanda de Nord care foarte probabil va sta fără guvern pe durata verii, relatează AFP.

Sinn Fein este decepționat, dar nu surprins că nu s-a ajuns la un acord. Este un eșec monumental imputabil premierului Theresa May. Ea a făcut să dea înapoi zeci de ani de muncă“, a declarat lidera republicanilor din Irlanda de Nord, Michelle O’Neill, în contextul în care negocierile cu DUP sunt la punct mort.

Șefa Sinn Fein a denunțat în mod deosebit alianța pe care conservatorii conduși de Theresa May au încheiat-o cu DUP pentru a continua să guverneze pe plan național, după ce a pierdut majoritatea absolută la alegerile parlamentare de la 8 iunie.

- Advertisement -

Ea depinde de DUP“, a acuzat Michelle O’Neill care, la fel ca partidul unionist, a lăsat să se înțeleagă că actuala criză politică din Irlanda de Nord va fi rezolvată cel mai devreme la toamnă.

Ne exprimăm regretul că nu am reușit să ajungem la un acord în această după-amiază“, a comentat la rândul ei lidera DUP, Arlene Foster.

Acord, în pericol

Negocierile dintre cele două partide, obligate să ajungă la o înțelegere pentru a forma un guvern, potrivit termenilor Acordului de Pace din 1998, se află în impas de peste șase luni și au depășit mai multe termene limită.

Ministrul responsabil de această provincie britanică, James Brokenshire, își exprimase luni speranța că se va ajunge la un acord până la sfârșitul săptămânii. În cele din urmă, el ar putea plasa provincia britanică semiautonomă sub administrarea directă a Londrei, pentru prima oară în ultimii zece ani, dacă cele două partide nu ajung la o înțelegere.

Coaliția obligatorie dintre DUP și Sinn Fein s-a rupt odată cu demisia, în ianuarie, a vicepremierului Martin McGuinness. Decedat ulterior, responsabilul Sinn Fein protesta astfel împotriva administrării pe care o considera frauduloasă a subvențiilor la energiile regenerabile de către prim-ministrul și lidera DUP, Arlene Foster, relatează Agerpres.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: