11.1 C
London
Tuesday, October 27, 2020

Opt camioane cu ajutoare umanitare din Marea Britanie, au ajuns în Republica Moldova

- Advertisement -
- Advertisement -

Opt camioane cu ajutoare umanitare din Marea Britanie au sosit în Republica Moldova. Ajutoarele umanitare sunt destinate copiilor de la Centrul de zi pentru copii cu dizabiități „Phoenix” din or. Râșcani și copiilor de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv și au ajuns în țara noastră grație Asociației „Moldova-AID”, fondatorul căreia este Victoria Dunford, reprezentantă a diasporei noastre din Marea Britanie și a Asociației britanice CHUWA (Comunication Workers Union Humanitarian Aid).

Primele ajutoare umanitare s-au îndreptat către copiii de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv. Cei 513 elevi ai Liceului au rămas încântați de darurile primite, fapt pentru care au organizat și un program artistic deosebit pentru oaspeții din Marea Britanie, se arată într-un comunicat emis de Biroul relații cu diaspora.

În discursul său, șefa Biroului relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat, Olga Coptu a apreciat efortul de implicare în acest act de binefacere al conaționalei noastre Victoria Dunford și a lui Vlad Trofim, fost elev al Liceului, actualmente stabilit în Anglia, menționând că BRD susține membrii diasporei care vor să organizeze sau să desfășoare diverse activități în Republica Moldova. Totodată, șefa BRD a adus mulțumiri asociațiior care au contribuit la aducerea ajutoarelor umanitare.

anunturiuk.com Opt-camioane-cu-ajutoare-umanitare-din-Marea-Britanie,-au-ajuns-în-Republica-Moldova2

La rândul său, Victoria Dunford a ținut să le mulțumească colegilor ei pentru colaborare și BRD-ului pentru susținere la realizarea acestei misiuni, subliniind că este imposibil să faci orice fără o echipă și fără încrederea oamenilor. „Am format „MAD-Aid” ca să ajutăm și ne reușește datorită donatorilor, instituțiilor publice care ne oferă suport. Este o muncă enormă”, a afirmat Victoria Dunford.

Către final, reprezentata diasporei noastre din Marea Britanie, le-a spus copiilor de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv că totul e posibil în viață, subliniind că trebuie să viseze,  să știe ce-și doresc și să muncească.

Asociația „Moldova-AID” a fost creată în parteneriat și cu suportul financiar al „MAD-Aid Limited” din Marea Britanie, având scopul de a distribui echipamente mediacale, ecipamente și tehnologii specializate de reabilitare, scaune cu rotile și ajutoare umanitare colectate în marea Britanie.

În perioada 2013-2017, în țara noastră au fost aduse și distribuite zeci de camioane cu ajutoare umanitare la spitale, case de copii, cetățeni etc.

Începând cu anul 2015, Asociația „Moldova-AID” colaborează cu Asociația britanică CHUWA. Membrii CHUWA sunt angajați ai Rețelelor de Comunicații ale Regatului Unit, care în timpul liber distribuie în toată Europa ajutoare umaitare cu mașinile puse la dispoziție de Royal Mail.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Ministrul de interne, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români

Ministrul de interne, Priti Patel, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români. Militanții fac apel la secretarul de interne pentru...

Un român și un albanez au vândut în Romania droguri aduse din Marea Britanie

Un român și un albanez au vândut în județele Argeș și Vâlcea cantități importante de droguri aduse din Olanda și Marea Britanie....

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Related news