1.4 C
London
Friday, January 15, 2021

O bombă nedetonată din Al II-lea Război Mondial a fost găsită în Coventry

- Advertisement -

Sute de persoane au fost evacuate în oraşul Coventry, din centrul Marii Britanii, după ce o bombă nedetonată din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperită de niște lucrători, informează Mediafax.

Bomba a fost descoperită luni după-amiază de nişte lucrători în apropiere de parcul Universităţii Tehnologice din Coventry, în zona de construcţie a unei clădiri.

Din analizele experţilor la faţa locului, se pare că este vorba este un dispozitiv Hermann lansat de forţele aeriene germane pentru a distruge o fabrică de armanent care se afla în locul respectiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bomba ar cântări aproximativ o tonă, ceea ce nu ar fi permis forţelor aeriene germane să transporte mai mult de două astfel de dispozitive explozive.

- Advertisement -

Potrivit surselor citate de Coventry Telegraph, nu este clar dacă bomba va fi mutată într-un loc mai sigur înainte de a fi dezamorsată, după cum a fost stabilit iniţial. Reprezentanţi ai poliţiei din Coventry au declarat că de luni după-amiază au fost plasate restricţii de circulaţie în zonă, la faţa locului fiind prezenţi experţi militari britanici.

Un consilier al primăriei, Roger Bailey, a precizat că în locul respectiv s-a aflat o fabrică a Rolls Royce în urmă cu 10-15 ani.

Produceam maşini, avioane, tancuri şi arme. Întregul oraş era o maşină de război“, a precizat Bailey, adăugând că “nu e prima dată când găsim astfel de bombe şi nu va fi nici ultima oară. Atâta timp cât vom continua să săpăm în vechi zone de construcţie, posibilitatea există“.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Related news