6.5 C
London
Monday, November 30, 2020

O anchetă a jurnaliştilor de la BBC arată viaţa de coşmar a unor șoferi români de tir (video)

- Advertisement -

După ce a prezentat viața de-a dreptul îngrozitoare a româncelor care muncesc pe plantațiile din sudul Italiei, presa britanică prezintă o nouă categorie de est europeni, foarte mulți dintre ei români, exploatați de mari firme europene.

Viaţa de coşmar pentru angajaţii care transportă produsele unuia dintre cei mai mari retaileri europeni de mobilier, Ikea, companie care are afaceri şi pe piaţa din România a fost prezentată pe larg într-o anchetă jurnalistică.

O anchetă a jurnaliştilor de la BBC arată că şoferii est-europeni, mulţi dintre ei români, sunt plătiţi chiar şi de patru ori mai puţin decât colegii lor din statele vestice. Veniturile mizere îi transformă în prizonieri ai cabinelor de TIR în care lucrează.

Trăiesc luni de zile în camion şi dorm în saci de dormit chiar în vehiculele pe care le conduc, a declarat pentru BBC un şofer din România.

- Advertisement -

Este însă o practică larg răspândită în multe dintre marile companii occidentale, concluzionează realizatorii anchetei care citează şi răspunsul angajatorului şoferului român şi care se mărgineşte să se declare „întristat de mărturiile” conducătorilor auto.

Șoferul român, pe nume Emilian, le-a mai mărturisit reporterilor că mută produse ale companiei peste tot în Europa și că are un salariu de mizerie în comparație cu un șofer danez de exemplu. Românul este agajat al unei subsidiare a firmei norvegiene Brink, care se află în Slovacia, așa că locul lui de muncă este trecut în Slovacia chiar dacă nu se află niciodată acolo.

El a mai spus că este nevoit să doarmă în cabina camionului deoarece primește aproximativ 45 de euro pentru cheltuielile zilnice (cazare și masă) o sumă mult prea mică pentru a îi permite să se și cazeze și să și mănânce.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Peste 150 de arestări la proteste anti-lockdown (video)

Manifestanții au mărșăluit prin oraș scandând „libertate”, iar unii purtau pancarte pe care scria „încetati să ne mai controlati”.  Peste 150 de persoane au fost...

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, iar livrările vor începe în câteva ore de la autorizarea acestuia,...

Relaxarea de Crăciun poate duce la al treilea val de covid-19

Grupul științific SAGE al guvernului îl avertizează pe Boris Johnson că planul pentru Crăciun riscă „să transforme victoria în înfrângere” și să provoace un...

Cea mai gravă recesiune din Marea Britanie, din ultimii 300 de ani

Ministrul de Finanțe britanic, Rishi Sunak, a anunțat că Marea Britanie trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 300 de ani. Totodată, el a declarat...

Related news

Vaccinul anti-Covid obligatoriu pentru călătoria cu avionul

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat...

Simulări de controale de frontieră Brexit la tunelul Canalului Mânecii

Întârzierile mari la M20 ieri au fost cauzate de oficiali francezi care au efectuat teste de control al frontierei Brexit la tunelul Canalului Mânecii. Cozile...

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt și riscă să își piardă slujba după ce a încercat să cumpere o cutie de...

Marea Britanie a anunțat tăierea bugetului pentru ajutoare externe

Marea Britanie și-a redus miercuri angajamentul pentru ajutoare externe de la 0,7% la 0,5% din PIB, provocând demisia unui ministru și critici din partea...