10.9 C
London
Wednesday, October 28, 2020

Număr record de arestări în Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

Poliția din Marea Britanie a operat 299 de arestări ‘având legătură cu terorismul’ în decurs de un an, până la 31 martie, număr-record cauzat în special de amenințarea venită din partea britanicilor ‘seduși‘ de jihad, a anunțat joi Ministerul de Interne britanic.

Cele 299 de arestări reprezintă o creștere cu 31% în raport cu anul trecut și un record de când pentru acest tip de cazuri a început să se țină o evidență, din 11 septembrie 2001, în SUA.

La fel ca alte țări europene, Marea Britanie se confruntă cu pericolul pe care îl reprezintă eventuala revenire în țară a sute de britanici radicalizați, plecați să lupte în rândurile mișcărilor jihadiste, cum este și Statul Islamic (SI).

Această amenințare a determinat guvernul conservator al lui David Cameron să crească, în august 2014, nivelul de alertă de securitate de la ‘substanțial‘ la ‘grav‘. Potrivit cifrelor oficiale, între 600 și 700 de britanici au plecat să lupte în Siria, iar dintre aceștia aproape 300 s-ar fi întors în Marea Britanie.

Precedentul record (284 de arestări) data din 2006 și se explica prin numeroasele operațiuni desfășurate de poliție în urma atentatelor de la Londra, în 7 iulie 2005, în care au murit 52 de oameni și au fost răniți 700.

Ulterior, numărul de arestări a scăzut, înainte de a reîncepe să crească, o dată cu Primăvara Arabă.

De atunci, numărul de arestări legate de terorism a cunoscut o creștere continuă

, explică Ministerul de Interne britanic.

Ministerul precizează că 52 de persoane au fost judecate (cu 9 mai mulți decât anul precedent) și 42 au fost condamnate, dintre care majoritatea la pedepse mai mici de patru ani închisoare.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourceagerpres

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp pentru a ajunge la un acord

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp la dispoziţie pentru ajungerea la un eventual acord privind relaţiile post-Brexit, în contextul...

O aplicație pentru smartphone care ar putea ajuta oamenii să zboare iarăși

O aplicație pentru smartphone care ar putea facilita pasagerilor companiilor aeriene internaționale să arate în siguranță că au respectat cerințele de testare...

Un român printre cei mai periculoși agresori sexuali din Marea Britanie și Europa

Un bărbat de 56 de ani din Vișeu de Sus, județul Maramureș, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire...

Aproape 200 de aeroporturi din Europa sunt “în pragul falimentului”

Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe...

Related news