8.5 C
London
Wednesday, October 28, 2020

Noi restricții în vigoare anti-Covid în Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

Guvernul britanic a înăsprit azi restricţiile legate de socializare în unele părţi din nord-estul Angliei, ca reacţie la creşterea numărului cazurilor de Covid-19.

Începând de miercuri, locuitorii din şapte zone, inclusiv centre urbane precum Newcastle, Gateshead, Sunderland şi Durham, nu vor mai putea să organizeze evenimente în spaţii închise cu persoane din afara gospodăriei lor sau a cercului lor social restrâns.

Restricţiile vor fi aplicate locuinţelor particulare, puburilor şi restaurantelor, iar persoanele care nu le vor respecta vor fi amendaţi conform legii, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Ratele de incidenţă a coronavirusului au fost săptămâna trecută de peste 100 la 100.000 în şase din şapte zone, a precizat ministerul.

Din păcate, numărul cazurilor continuă să crească puternic. Ştim că un număr mare dintre aceste infecţii au loc în spaţii închise din afara locuinţelor. Aşa că, la solicitarea consiliilor locale, cu care am lucrat îndeaproape, vom introduce restricţii legale privind socializarea în toate spaţiile închise“, a afirmat în Parlament secretarul pentru Sănătate Matt Hancock.

Şcolile şi locurile de muncă nu vor fi afectate de restricţii.

Regiuni mari şi milioane de oameni din Marea Britanie sunt supuşi restricţiilor locale adoptate pentru a încetini un al doilea val de infecţii Covid-19.

Marea Britanie are cel mai ridicat număr de decese provocate de virus în Europa, 42.000.

Cele mai afectate regiuni sunt nord-estul şi nord-vestul Angliei. Regiunea Manchester, cel mai mare centru urban din nord-vestul ţări, este supusă şi ea unor măsuri locale, ca şi Glasgow, în Scoţia, şi Cardiff în Wales.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp pentru a ajunge la un acord

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp la dispoziţie pentru ajungerea la un eventual acord privind relaţiile post-Brexit, în contextul...

O aplicație pentru smartphone care ar putea ajuta oamenii să zboare iarăși

O aplicație pentru smartphone care ar putea facilita pasagerilor companiilor aeriene internaționale să arate în siguranță că au respectat cerințele de testare...

Un român printre cei mai periculoși agresori sexuali din Marea Britanie și Europa

Un bărbat de 56 de ani din Vișeu de Sus, județul Maramureș, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire...

Aproape 200 de aeroporturi din Europa sunt “în pragul falimentului”

Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe...

Related news