11.1 C
London
Tuesday, October 27, 2020

Negocierile pentru Brexit vor începe după alegerile anticipate

- Advertisement -
- Advertisement -

Negocierile propriu-zise cu Marea Britanie pe tema Brexit vor începe abia după instalarea noului guvern, rezultat în urma scrutinului anticipat din 8 iunie, consideră preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Marea Britanie nu va avea nicio putere decizională asupra stabilirii sediilor agenţiilor UE care se află acum în Londra, a afirmat Jean-Claude Juncker, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Şeful Comisiei Europene a discutat telefonic cu Theresa May, premierul Marii Britanii.

În urma conversaţiei, preşedintele Comisiei Europene consideră că adevăratele negocieri cu Marea Britanie în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE vor începe abia după alegerile din 8 iunie“, a explicat purtătorul de cuvânt, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Ministrul de interne, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români

Ministrul de interne, Priti Patel, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români. Militanții fac apel la secretarul de interne pentru...

Un român și un albanez au vândut în Romania droguri aduse din Marea Britanie

Un român și un albanez au vândut în județele Argeș și Vâlcea cantități importante de droguri aduse din Olanda și Marea Britanie....

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Related news