10.9 C
London
Wednesday, October 28, 2020

Moştenirea a trei generaţii de brutari din Covasna, afacere de succes in Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

Pâinea este moştenirea principală a trei generaţii de brutari din Covasna. O moştenire pe care Laszlo Dioszegi a transformat-o dintr-o activitate care asigura la limită traiul de zi cu zi într-o afacere de succes.

Pariul său cu economia de piaţă are ca miză pâinea cu cartofi. Şi a câştigat, pentru că acum produsul este căutat în toată ţara. Reţeta succesului este simplă: făină, apă, cartofi, drojdie şi sare. Plus pasiune şi multă muncă.

Meseria de brutar este în familia Dioszegi la a treia generaţie. Bunicul a pornit afacerea cu mijloace rudimentare, fără curent electric, fără malaxoare şi tehnologie specială de coacere. Fiul a făcut un pas în plus când a preluat mica brutărie. Însă nepotul este cel care a transformat-o cu adevărat într-o afacere. Laszlo s-a apucat de treabă în anul 2002 şi a mizat cel mai mult pe un produs.

[pull_quote_center]Pâinea cu cartofi, deci asta nici nu se discută, cu care am câştigat de două ori cea mai bună pâine din România şi care pot să spun că mi-a adus faima[/pull_quote_center] , spune Laszlo Dioszegi.

Condiţia fizică nu i-a permis o carieră sportivă, a preluat frâiele afacerii cu pâine. A scuturat de praf reţetele vechi, a investit în aparatură nouă şi a extins afacerea în 12 judeţe din ţară.

[pull_quote_center]Noi am venit cu ideea să nu ne complicăm cu supermarket-urile. De ce să nu rămână banii în ţară, la oameni mai mici, de ce să lucrăm cu supermarket-urile, care ştim foarte bine, duc profitul afară?[/pull_quote_center] , spune el.

În actele contabile, Brutăria Dioszegi are o cifră de afaceri de două milioane de euro. Dar pentru sufletul lui Laszlo este nepreţuită. Aici este şi explicaţia faptului că nu renunţă la nicio reţetă veche şi nici la produsele care îi aduc aminte de copilărie. Aşa că pâinea care iese din cuptoarele brutăriei trebuie să fie rumenă şi neapărat fără aditivi.

Acuma nu puteam să fac aşa cum a făcut băiatul meu şi sunt foarte mândru de el şi ştiu că ce a făcut a făcut cu cinste”, spune Gabor Dioszegi.

Traseul afacerii cu pâine nu a fost unul uşor. Calitatea şi preţul aveau de înfruntat concurenţa acerbă de pe piaţa de profil. Gustoasă şi arătoasă, pâinea cu cartofi din Covasna şi-a făcut loc în preferinţele cumpărătorilor din toată ţara şi, în cele din urmă, a ajuns în Marea Britanie.

[pull_quote_center]Ne-am lovit de problema pâinii aicea. Nicio pâine nu era pe placul nostru, după ce ne obişnuisem cu cea de acasă. Atunci am început să aducem încet, încet, cu tirurile care vin aici. 10-15 pâini le puneam la congelator. Cum ne-am lovit de problema pâinii, am zis: de ce să nu o facem noi?[/pull_quote_center] , spune Marius Ionescu – coproprietarul brutăriei din Londra.

După o jumătate de an a apărut şi prima brutărie din Anglia care face pâine de Covasna. Cei şase angajaţi aproape că nu mai au timp să-şi tragă sufletul peste zi.

[pull_quote_center]Prima oară am început cu 50 de pâini. Acuma suntem la peste 1.300-1.400 pe zi. Lucrăm cu magazine turceşti, cu magazine indiene, cu toate felurile de magazine[/pull_quote_center] , spune Marius Ionescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

- Advertisement -
Sourcedigi24

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp pentru a ajunge la un acord

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp la dispoziţie pentru ajungerea la un eventual acord privind relaţiile post-Brexit, în contextul...

O aplicație pentru smartphone care ar putea ajuta oamenii să zboare iarăși

O aplicație pentru smartphone care ar putea facilita pasagerilor companiilor aeriene internaționale să arate în siguranță că au respectat cerințele de testare...

Un român printre cei mai periculoși agresori sexuali din Marea Britanie și Europa

Un bărbat de 56 de ani din Vișeu de Sus, județul Maramureș, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire...

Aproape 200 de aeroporturi din Europa sunt “în pragul falimentului”

Aproape 200 de aeroporturi din Europa se vor confrunta cu posibilitatea intrării în insolvenţă în următoarele luni, dacă traficul de pasageri nu începe...

Related news