9 C
London
Friday, November 5, 2021
9 C
London
Friday, November 5, 2021

Mii de persoane pretind că stau în Irlanda, pentru a devenii rezidenţi britanici

Mii de persoane s-ar folosi de o escrocherie prin care să asigure membrilor familiei lor, ce nu sunt cetăţeni ai UE, primirea unei reşedinţe în Marea Britanie, inventând o viaţă ”falsă” în Irlanda, informează BBC.

Se presupune că cei care ajută la întreprinderea unor asemenea acţiuni de escrocherie produc milioane de lire prin ajutarea rudelor apropiate ale naţionalilor britanici din afara zonei economice europene (EEA) să creeze istorii false şi să inducă în eroare restricţiilor britanice în privinţa imigraţiei.

Această escrocherie se foloseşte de legi ce permit ca reşedinţa cuiva să fie decisă prin prisma regulamentului european de liberă mişcare, mai degrabă decât prin prisma legilor de imigrare ale Marii Britanii, în cazul în care partenerul legal al unui britanic ajunge în Marea Britanie după ce a lucrat într-un stat membru al EEA.

Guvernul britanic a avertizat în privinţa unei industrii tot mai mari în domeniul acestei escrocherii şi că în cazul în care cineva încearcă să înşele sistemul va avea interdicţie în Marea Britanie pentru 10 ani.

- Advertisement -

În urma unei anchete efectuate de postul BBC în privinţa acestui subiect, s-a descoperit că avocaţi, consilieri în privinţa imigraţiei şi contabili sunt implicaţi în această escrocherie, existând persoane ce sunt dispuse să plătească cu până la aproape 28.000 de euro pentru a asigura administrarea necesară a actelor.

”Persoanele care facilitează această escrocherie vor infiinţa o companie, a căreia vei fi director sau proprietar. Vor crea o istorie a slujbelor tale. De asemenea, aceştia vor crea fluturaşe de salarii, vor deschide conturi bancare şi vor plăti taxe nominale în momentul în care serviciile de imigrare vor primi o aplicaţie prin care să exercite drepturi ale acordului cu UE, aceştia (serviciul de imigrare, not. red.) vor cerceta istoricul slujbelor tale, iar el va demonstra că tu locuieşti în Irlanda”, a declarat Stephen Courage, angajat al Biroului de Imigrare al Gărzii Naţionale.

”Există o industrie în creştere, susţinută de agenţi de imigrare fără scrupule, ce caută să exploateze regulamentul liberei mişcări de a ajuta naţionalii statelor ce nu fac parte din EEA să înşele sistemul de imigrare britanic, creând rute de intrare în Marea Britanie pe uşa din dos”, a declarat ministrul pentru imigraţie al Marii Britanii, Robert Goodwill.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: