3.6 C
London
Thursday, April 8, 2021

Mii de persoane au reclamat agresiuni sexuale în instituţiile şcolare din Marea Britanie

- Advertisement -

Poliţia din Londra anchetează în urma publicării masive a 5.800 de mărturii cu privire la abuzuri, hărţuiri şi agresiuni sexuale pe un site – ”Everyone’s Invited” – care denunţă o ”cultură a violului” în instituţiile şcolare britanice, inclusiv la unele prestigioase şcoli private londoneze, relatează AFP.

Site-ul ”Everyone’s Invited” le permite tinerilor şi tinerilor britanici să raporteze în mod anonim agresiuni la care au fost supuşi în timpul şcolarizării.  

- Advertisement -

Lansat în iunie 2020 de către o studentă în vârstă de 22 de ani, site-ul înregistrează în prezent peste 5.800 de mărturii care implică numeroase instituţii şcolare, inclusiv unele prestigioase,precum Colegiul Eton.  

Poliţia din Londra a anunţat într-un comunicat, vineri seara, că a ”examinat conţinutul” şite-ului şi a ”încurajat” orice potenţială victimă să depună plângere, după care a primit un număr de plângeri cu privire la infracţiuni specificate.  

Salutăm orice iniţaitivă care încurajează victimele unui delict sexual să se exprime şi să caute susţinere”, a anunţat comisarul Mel Laremore, însărcinat cu violuri şi delicte sexuale, iar ”noi luăm foarte în serios acuzaţiile de agresiuni sexuale”.  

Numărul mărturiilor publicate pe acest site este profund îngrijorător”, apreciază ea, adăugând că majoritatea faptelor relatate, ”trecute şi actuale”, au avut loc în ”instituţii şcolare din Londra şi din întreaga ţară.  

Poliţia a anunţat că a contactat şcolile identificate, cu scopul de a le oferi victimelor agresiunilor sexuale ”o susţinere specializată”.  

Ea a intrat în contact cu proprietara site-ului, în vederea inserării unui link care să le permită celor care postează să contacteze în mod direct poliţia.  

Mărturiile publicate relatează violuri, agresiuni sexuale şi cazuri de ”revenge porn” ale unor adolescente adesea foarte tinere – mâini băgate sub fuste, tinere drogate la petreceri, împărtăşiri masive a unor fotografii nud.  

Presiunea a crescut săptămâna aceasta asupra şcolilor, cărora li se reproşează o pasivitate faţă de atmosfera din interior.  

În urma mai multor menţionări pe ”Everyone’s Invited”, Highgate School, o şcoală privată din nordul Londrei, a anunţat vineri, într-un comunicat, că lansează o anchetă independentă.  

Şcoala, ”profund şocată şi îngrozită de aceste dezvăluiri”, a promis să ”audă” vocea victimelor.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Related news