19.6 C
London
Sunday, May 9, 2021

Medicii din Marea Britanie au o nouă ipoteză despre aspirina

- Advertisement -

Aspirina este inutilă pentru un sfert dintre pacienţi cu boli cardiovasculare care o includ în tratamentul lor, astfel că mulţi dintre ei sunt predispuşi la o moarte subită, potrivit medicilor britanici

Medicii din Marea Britanie spun că 16 milioane de englezi riscă să nu aibă niciun beneficiu de pe urma dozei zilnice de aspirină, folosită în general pentru subţierea sângelui.

- Advertisement -

Potrivit Daily Mail, bolnavii de inimă în cazul cărora aspirina nu are efect sunt de patru ori mai predispuşi la o moarte subită, faţă de cei în cazul cărora medicamentul funcţionează.

Cercetătorii au dezvoltat un test de urină de 10 lire sterline, în urma căruia se poate stabili dacă aspirina funcţionează sau nu în cazul unui pacient.

Doctorii vor ca pacienţii să fie testaţi în privinţa rezistenţei la aspirină, înainte să le prescrie acest medicament. Medicul Paul Ames, un consultant al Spitalului St. George din Londra, crede că noul test ar putea avea un impact semnificativ asupra sănătăţii a sute de mii de pacienţi.

[pull_quote_center]Medicii trebuie să realizeze că aspirina, folosită în cazul bolilor de inimă, nu funcţionează în cazul a 25% dintre pacienţi. Există şi efecte secundare, precum ulcerele[/pull_quote_center]

- Advertisement -
Sourcegandul

ULTIMELE ȘTIRI

Related news