3.7 C
London
Monday, January 18, 2021

Marea Britanie a trimis deja primele avioane de lupta in Irak

- Advertisement -

[quote_box_center]Parlamentul britanic a aprobat, vineri, ca Regatul Unit să lanseze lovituri aeriene, în Irak, împotriva militanţilor Statului Islamic.[/quote_box_center]

Propunerea a venit din partea premierului britanic David Cameron şi a fost adoptată cu 524 de voturi pentru şi 43 de voturi împotrivă, după o dezbatere parlamentară care a durat şapte ore, arata BBC.

- Advertisement -

Cameron avertizează: Intervenţia pentru distrugerea ISIL nu va fi de câteva luni, ci ani

Aleşii britanici care au votat împotriva acţiunii militare au ridicat întrebări referitoare la unde va duce intervenţia Marii Britanii în Irak, dar şi privind viitoare atacuri asupra jihadistilor din Şiria.

Avioanele de luptă ale Regatului Unit pot începe acţiuni militare cel mai devreme duminica aceasta.

Secretarul britanic din Ministerul Apărării, Michael Fallon, a declarat, după vot, că prioritară este oprirea „măcelăririi civililor” şi că Regatul Unit şi aliaţii vor fi ajutaţi să identifice ţintele de către serviciile secrete irakiene şi kurde

Harta ţărilor care declara război Statului Islamic, făcută publică – şi România lupta cu jihadistii

[pull_quote_center]Statele Unite conduc o coaliţie internaţională de luptă împotriva Statului Islamic, formată din peste 50 de ţări, printre care şi România. SUA au fost primele care au lansat lovituri aeriene asupra unor poziţii ale extremiştilor, urmate de Franţa şi cinci ţări arabe.[/pull_quote_center]

Militanţii Statului Islamic au decpitat mai mulţi occidentali până în acest moment, printre care un cetăţean britanic, unul francez şi doi americani.

- Advertisement -
Source7est

ULTIMELE ȘTIRI

Related news