11.5 C
London
Sunday, October 25, 2020

Marea Britanie se pregătește de următoarea fază a negocierilor pentru Brexit

- Advertisement -
- Advertisement -

Marea Britanie este pregătită să stabilească detaliile viitoarei relaţii pe care şi-o doreşte cu Uniunea Europeană, făcând inclusiv planuri pentru noi aranjamente vamale, conform unei surse citate de Reuters.

În cadrul primelor runde ale tratatativelor, negociatorii UE au solicitat mai multă claritate din partea delegaţiei britanice.

Am fost foarte clari în privinţa chestiunilor legate de retragerea noastră şi viitorul parteneriat, iar până acum negociatorii au consolidat acest punct de vedere”, potrivit unei surse a departamentului britanic pentru Brexit, transmite Mediafax.

Marea Britanie se pregăteşte să facă publice o serie de documente, inclusiv planuri pentru noi aranjamente vamale şi o propunere despre cum să rezolvi dificultăţile unei frontiere „imateriale” între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

Următoarea rundă de negocieri este programată să aibă loc la sfârşitul lunii august.

Pe de altă parte, există voci influente, precum cea a lui David Miliband, fost ministru de Externe al Marii Britanii, care susțin că alegătorii britanici ar trebui să fie chemaţi la urne pentru un nou referendum în ceea ce priveşte despărţirea de Uniunea Europeană.

Miliband a precizat că Brexit reprezintă un act economic de autoagresiune, adăugând că ar trebui să existe un alt scrutin pe această temă în momentul în care vor fi cunoscuţi termenii ieşirii Marii Britanii din UE.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Începând de vineri Ţara Galilor intră în izolare pentru două săptămâni

Ţara Galilor a anunţat luni instituirea începând de vineri a unei perioade de izolare de două săptămâni pentru a încerca să frâneze...

British Airways introduce un sistem de testare înainte de zbor

Sean Doyle, executivul care a preluat conducerea British Airways în urmă cu o săptămână, a propus ideea unui sistem de testare pentru...

Iceland din Marea Britanie a trimis în spațiu o… porţie de nuggets (video)

O rețea de supermarketuri din Marea Britanie a anunţat că a trimis în spațiu o... porţie de nuggets de pui. 

Negocierile Brezit „nu au sens” fără o schimbare din partea UE

Londra a repetat luni că reluarea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE "nu are sens" în lipsa unei schimbări de poziţie a Celor...

Related news