11 C
London
Saturday, October 31, 2020

Marea Britanie riscă să piardă zeci de mii de locuri de muncă

Zeci de mii de locuri de muncă în domeniul serviciilor financiare din Marea Britanie ar putea fi pierdute în cazul în care Londra nu va mai avea, după Brexit, acces la piaţa unică a Uniunii Europene, avertizează oficiali din cadrul asociaţiilor de profil citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

Londra este de mulţi ani cel mai mare centru de tranzacţionare pentru contractele financiare în moneda euro, iar, în contextul ieşirii Marii Britanii din UE, se discută despre mutarea activităţilor în ţări din zona euro.

Xavier Rolet, directorul executiv al companiei London Stock Exchange Group (LSE.L), care deţine cel mai mare centru din lume pentru compensarea contractelor în euro, atrage atenţia că, în lipsa clarificărilor privind situaţia post-Brexit, clienţii firmelor de tranzacţii financiare vor părăsi Londra.

Zeci de mii de locuri de muncă ar putea fi pierdute în Londra, nu doar în domeniul tranzacţiilor financiare, ci şi în sectoare precum tehnologia informaţională, managementul riscurilor şi administraţie, a declarat Xavier Rolet în faţa membrilor Comisiei parlamentare britanice a Trezoreriei.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

ULTIMELE ȘTIRI

Boris Johnson: „De joi, stați acasă!”

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat sâmbătă seara că Anglia intră în carantină începând de joi, 5 noiembrie. „E timpul să trecem...

Boris Johnson ar urma să anunţe o carantină naţională

Boris Johnson este aşteptat să anunţe in aceasta seara o carantină naţională după ce consilierii săi ştiinţifici i-au spus că este singura...

UE ar trebui să menţină pragmatismul în relaţiile cu Londra

Uniunea Europeană va trebui să dea dovadă de acelaşi pragmatism în relaţiile cu Regatul Unit, a declarat Jörg Kukies, secretar de stat...

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow. Prețurile biletelor pornesc de la 29.99 euro/ segment, taxe incluse.

Related news

Guvernul britanic impune restricții exporturilor de vaccinuri

Guvernul britanic a anunţat vineri instituirea unor restricţii la exporturile de vaccinuri împotriva gripei, cu scopul de a asigura că există suficiente...

Marea Britanie ar intra în lockdown săptămâna viitoare

După Cehia și Franța, care au intrat în lockdown miercuri, respectiv vineri, și Germania, pentru care luni începe o carantină ”mai flexibilă”,...

Regatul Unit al Marii Britanii vrea să evite un lockdown total

Ministrul de externe britanic susține că poate fi evitat un lockdown în întreaga Anglie și că o abordare zonală a măsurilor de...

Imunitatea de grup a scăzut de la 6% la 4,4% în Marea Britanie

În cadrul populației din Marea Britanie, anticorpii contra noului coronavirus au intrat în declin rapid. Asta arată un studiu publicat astăzi, ce...