7.8 C
London
Sunday, November 29, 2020

Marea Britanie nu are dreptul să ia nicio decizie unilaterală înainte de a se desprinde definitiv de Uniunea Europeană

- Advertisement -

Temerile Marii Britanii că Uniunea Europeană va trage de timp cât va putea în procedura Brexit s-au dovedit neîntemeiate. UE s-a declarat pregătită pentru lansarea negocierilor cu Marea Britanie. Anunțul a fost făcut de Michel Barnier, principalul negociator al Comisiei Europene.

Echipa noastră Brexit este pregătită. Vom colabora cu cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cu instituţiile UE şi cu cetăţenii, cu toate serviciile Comisiei Europene”, a declarat Michel Barnier.

Merkel a refuzat discuțiile în paralel

Marea Britanie a declanşat procedura de ieşire din Uniunea Europeană, iar negocierile cu Bruxelles vor dura cel mult doi ani.

- Advertisement -

Theresa May, a cerut să se discute în paralel condițiile de desprindere de blocul comunitar și noi acorduri comerciale bilaterale. Conceptul de „Europa cu două viteze” ar fi îndreptățit unele state membre ale UE, avansate, să demareze negocierile pentru acorduri comerciale bilaterale, care să intre în vigoare după încheierea etapizată a procedurilor. Orice proiect de acord comercial cu un stat avansat ar fi încurajat investitorii să rămână în Marea Britanie și să dezvolte noi afaceri.

Germania, despre care se bănuia că va fi printre primele state UE gata să coopereze preferențial cu Marea Britanie, a anunțat că refuză discuțiile paralele, trimițând astfel un semnal că blocul comunitar rămâne unit în urmărirea intereselor comune.

Angela Merkel a respins oferta Londrei privind discuţiile în paralel. „Noi, în Uniunea Europeană, vom efectua discuţii corecte şi constructive. Mai întâi va trebui să clarificăm condiţiile în care Marea Britanie va părăsi UE, iar abia apoi, sperăm, vom putea discuta despre viitoarele relaţii”, a subliniat cancelarul Germaniei.

Marea Britanie nu are dreptul să ia nicio decizie unilaterală înainte de a se desprinde definitiv de Uniunea Europeană, peste doi ani”, a avertizat și preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Marea Britanie trebuie să respecte în totalitate obligaţiile prevăzute în tratate până în ultima zi de apartenenţă la Uniunea Europeană. Deciziile unilaterale care ar afecta drepturile cetăţenilor UE, luate înaintea retragerii Marii Britanii, ar intra în contradicţie cu tratatele şi ar fi ilegale”, a precizat Tajani.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19

Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, iar livrările vor începe în câteva ore de la autorizarea acestuia,...

Relaxarea de Crăciun poate duce la al treilea val de covid-19

Grupul științific SAGE al guvernului îl avertizează pe Boris Johnson că planul pentru Crăciun riscă „să transforme victoria în înfrângere” și să provoace un...

Cea mai gravă recesiune din Marea Britanie, din ultimii 300 de ani

Ministrul de Finanțe britanic, Rishi Sunak, a anunțat că Marea Britanie trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 300 de ani. Totodată, el a declarat...

Vaccinul anti-Covid obligatoriu pentru călătoria cu avionul

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat...

Related news

Simulări de controale de frontieră Brexit la tunelul Canalului Mânecii

Întârzierile mari la M20 ieri au fost cauzate de oficiali francezi care au efectuat teste de control al frontierei Brexit la tunelul Canalului Mânecii. Cozile...

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt și riscă să își piardă slujba după ce a încercat să cumpere o cutie de...

Marea Britanie a anunțat tăierea bugetului pentru ajutoare externe

Marea Britanie și-a redus miercuri angajamentul pentru ajutoare externe de la 0,7% la 0,5% din PIB, provocând demisia unui ministru și critici din partea...

Netflix şi-a dublat investiţia în Marea Britanie pentru filme şi seriale

Cheltuielile Netflix pentru filme şi seriale pe teritoriul britanic au crescut, în condiţiile în care erau de 500 de milioane de dolari în 2019,...