15.5 C
London
Tuesday, September 29, 2020

News Alert

Londra, la un pas de carantină totală

Londra şi anumite zone din nordul Marii Britanii ar putea intra din nou în carantină, ca „ultimă măsură” împotriva Covid-19, dacă numărul infectărilor...

Uber și-a asigurat dreptul de a continua să opereze în Londra

Uber și-a asigurat dreptul de a continua să opereze în Londra, după ce o instanță i-a acordat câștig de cauză în procesul...

2000 de studenţi ai Universităţii din Manchester se află în autoizolare

Studenţii spun că „poliţia şi agenţii de pază sunt afară”, iar autoizolarea le afectază moralul. Un purtător de cuvânt...

Marea Britanie ar putea să se confrunte cu temperaturi de 40 de grade Celsius

Spre sfârşitul acestui secol, regiuni din Marea Britanie ar putea să se confrunte cu temperaturi de 40 de grade Celsius la fiecare 3-4 ani, în condiţiile în care emisiile de dioxid de carbon vor rămâne cele din prezent, conform unui studiu publicat marţi de Biroul de meteorologie din Regatul Unit, transmite Reuters.

Dacă emisiile vor fi reduse în conformitate cu prevederile acordului climatic de la Paris, riscul ca temperaturile să atingă sau să depăşească 40 de grade Celsius va fi considerabil mai mic, susţine studiul publicat în jurnalul Nature Communications, citat de agerpres.ro.

- Advertisement -

Am aflat că probabilitatea zilelor extrem de călduroase în Marea Britanie a crescut şi va continua să crească de-a lungul acestui secol, şi ne aşteptăm ca temperaturile cele mai extreme să fie observate în sud-estul Angliei“, susţine Nikolaos Christidis, coordonatorul acestui studiu.

Probabilitatea de a depăşi 40 de grade Celsius oriunde în Marea Britanie, într-un anumit an, a crescut rapid şi, dacă nu reducem emisiile de gaze cu efect de seră, astfel de extreme s-ar putea produce la fiecare câţiva ani în clima anului 2100“, a adăugat el.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe teritoriul Marii Britanii a fost de 38,7 grade Celsius, temperatură măsurată la Cambridge în iulie 2019.

Latest Posts

Londra, la un pas de carantină totală

Londra şi anumite zone din nordul Marii Britanii ar putea intra din nou în carantină, ca „ultimă măsură” împotriva Covid-19, dacă numărul infectărilor...

Uber și-a asigurat dreptul de a continua să opereze în Londra

Uber și-a asigurat dreptul de a continua să opereze în Londra, după ce o instanță i-a acordat câștig de cauză în procesul...

2000 de studenţi ai Universităţii din Manchester se află în autoizolare

Studenţii spun că „poliţia şi agenţii de pază sunt afară”, iar autoizolarea le afectază moralul. Un purtător de cuvânt...

Peste 80% dintre britanici nu respectă autoizolarea

Peste 80% dintre locuitorii Marii Britanii nu se conformează recomandărilor de autoizolare atunci când au simptome de COVID-19 sau au intrat în...

Top citite

2000 de studenţi ai Universităţii din Manchester se află în autoizolare

Studenţii spun că „poliţia şi agenţii de pază sunt afară”, iar autoizolarea le afectază moralul. Un purtător de cuvânt...

Femeile între 20 și 40 de ani, cel mai grav afectate de de covid-19

Femeile între 20 și 40 de ani sunt cel mai grav afectate de cel de-al doilea val de coronavirus din Marea Britanie, arată datele...

Guvernul Germaniei a cerut Marii Britanii să înceteze “jocurile”

Guvernul Germaniei a cerut, Marii Britanii să înceteze "jocurile" în negocierile privind viitoarele relaţii după retragerea din Uniunea Europeană, avertizând că timpul...