9.1 C
London
Monday, November 23, 2020

Klaus Iohannis va negocia sițuatia românilor din Marea Britanie, să fie “rezolvată bine” (video)

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că se vor purta negocieri împreună cu celelalte state membre astfel încât chestiunea cetățenilor UE în Marea Britanie să fie “rezolvată bine“.

Eu am spus de la început că, în situația Brexit-ului, tema cea mai importantă pentru noi sunt românii care trăiesc acolo. Nu suntem singuri. Polonia are 800.000 de cetățeni acolo și alții, și alții.

Trebuie să știți că și Marea Britanie are o preocupare foarte puternică față de cetățenii ei care trăiesc în alte state. Sunt destul de mulți care trăiesc în România, de exemplu.

- Advertisement -

Practic, în toate statele europene sunt cetățeni britanici și, atunci, această temă cu siguranță va fi în atenția tuturor și noi o să avem grijă să negociem împreună cu celelalte state membre în așa fel încât chestiunea cetățenilor Uniunii Europene în Marea Britanie să fie rezolvată bine“, a afirmat șeful statului, într-o conferință de presă, susținută la Ambasada României la Roma.

El a spus că nu dorește să lase cetățenii români din Marea Britanie cu un “statut incert”.

Nu dorim să lăsăm cetățenii noștri undeva suspendați, cu un statut incert. Mi-am luat acest angajament. Avem un Guvern nou și acest Guvern nou a înțeles și a luat tot acest angajament. În acest sens, am discutat cu toți partenerii cu care am avut ocazia și cu doamna prim-ministru May, știți că am avut recent și o discuție telefonică, am reiterat această temă, dar și de partea europeană cu negociatorul Uniunii am discutat in extenso aceste chestiuni.

Pot să-i asigur pe românii care trăiesc în Marea Britanie că nu este doar o formulă de politețe, este o preocupare foarte, foarte serioasă pentru noi cum vor fi ei poziționați acolo“, a spus Iohannis.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourceagerpres

ULTIMELE ȘTIRI

Anunț MAE privind alegerile parlamentare

A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun al Ministerului Sănătății și MAE, cu avizul Autorității Electorale, privind măsurile de sănătate publică cu aplicabilitate...

La finalul lockdownului vor fi permise evenimente în aer liber în zonele cu cel mai mic risc

Un maxim de 4.000 de fani vor fi permisi la evenimente în aer liber în zonele cu cel mai mic risc, la finalul lockdownului...

Marea Britanie pregătește pașaportul vaccinării

În vreme ce Marea Britanie intră în a treia săptămână a celui de-al doilea lockdown național, guvernul de la Londra elaborează planuri pentru un...

MAE a reacționat în cazul afișelor puse într-un magazin Tesco din Londra

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a autosesizat şi a întreprins, în regim...

Related news

Membru al familiei regale britanice infectat cu coronavirus

Prințesa Michael de Kent, 75 de ani, are coronavirus și este izolată în Palatul Kensington de trei săptămâni, a declarat duminică purtătorul de cuvânt...

Clienții magazinelor Tesco din Marea Britanie sunt avertizați în română să nu fure

Intri în magazin și vezi așa un avertisment pus între rafturi: „Avertisment pentru hoții din magazine! Hoții din magazine prinși vor fi urmăriți penal!”. Anunțul...

Ministrul britanic al Finanţelor: un acord cu UE nu trebuie încheiat “cu orice preţ”

Ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, se declară încrezător că Londra şi Bruxelles vor ajunge la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, dar subliniază...

Specialiștii în sănătate avertizează carantină obligatorie de 25 de zile în ianuarie

Măsurile anti-COVID ar putea fi relaxate de Crăciun printr-un proiect pe care autorităților de la Londra urmează să îl propună săptămâna viitoare. Dar britanicii...