14.5 C
London
Tuesday, October 26, 2021
14.5 C
London
Tuesday, October 26, 2021

Irlanda cere mai multă claritate în discuţiile despre Brexit

Discuțiile britanice privind ieșirea din Uniunea Europeană nu pot progresa, așa cum dorește Londra, pentru a acoperi relațiile comerciale până când va da mai multă claritate cu privire la ce se va întâmpla la granița cu Irlanda, a declarat ministrul irlandez de externe Simon Coveney.

Granița cu Irlanda de Nord, care va fi singura graniță terestră a Marii Britanii cu UE după plecarea sa, este una dintre cele trei probleme pe care Bruxelles dorește să o soluţioneze în mare măsură, înainte ca discuțiile privind comerțul să înceapă cel mai devreme în decembrie.

La chestiunea frontierei, îmi pare rău, dar avem nevoie de mai multă claritate decât există acum. Nu putem trece mai departe în faza a doua a negocierilor, din cauza că nu vedem niciun mecanism concret care să acopere relaţiile comperciale“, a declarat Coveney într-o conferință, citat de Reuters.

- Advertisement -

“Nu avem nevoie de toate răspunsurile, dar cu siguranță trebuie să avem mai multă siguranță decât avem astăzi și avem nevoie de o înțelegere că, dacă negocierile comerciale se vor prăbuși, ceea ce se poate întâmpla, problemele irlandeze vor fi încă nerezolvate“, a mai spus Coveney

Având legături strânse cu Marea Britanie, Irlanda este considerată ca fiind un riscul pentru U.E atunci când britanicii vor părăsi uniunea.

Irlanda a cerut Marii Britanii și UE să ajungă la un parteneriat al uniunii vamale, pentru a elimina orice risc. Cu toate acestea, Dublin dorește ca Marea Britanie să se angajeze la o opțiune de rezervă a viitoarelor probleme comerciale, inclusiv eventualele aranjamente speciale pentru Irlanda de Nord.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: