11.1 C
London
Tuesday, October 27, 2020

Investitorii încep să îşi piardă încrederea în Marea Britanie

- Advertisement -
- Advertisement -

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a avertizat că ar putea retrograda ratingul Marii Britanii dacă aceasta nu reuşeşte să obţină un acord suficient de bun privind accesul la piaţa unică din Uniunea Europeană, în timpul negocierilor pentru ieşirea sa din UE (Brexit), transmite AP.

La peste patru luni de când britanicii au votat pentru ieşirea ţării din UE, termenii Brexitului încă nu s-au stabilit. Negocierile propriu-zise nu vor începe decât atunci când Guvernul britanic va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv până la finalul lui martie 2017, potrivit premierului britanic Theresa May.

Condiţiile de acces ale Marii Britanii la piaţa unică şi libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni reprezintă principalele mize ale discuţiilor.

Kathrin Muehlbronner, vicepreşedinte la Moody’s, a declarat miercuri că agenţia va retrograda ratingul “Aa1” dacă va considera că orice pierdere a accesului la piaţa unică “va aduce prejudicii considerabile perspectivelor de creştere pe termen mediu“.

Luna trecută s-a înregistrat o depreciere record a lirei sterline, care a dus la creşterea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, reflectând temerile investitorilor privind efectele negative economice şi financiare ale votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Potrivit analiştilor, termenii negocierilor privind ieşirea din UE vor fi determinanţi pentru a se şti dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera.

Protejarea ratingului suveran al Marii Britanii a fost prioritatea anunţată de Guvernul conservator atunci când a venit la putere, în 2010.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -
Sourcecapital

ULTIMELE ȘTIRI

Ministrul de interne, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români

Ministrul de interne, Priti Patel, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români. Militanții fac apel la secretarul de interne pentru...

Un român și un albanez au vândut în Romania droguri aduse din Marea Britanie

Un român și un albanez au vândut în județele Argeș și Vâlcea cantități importante de droguri aduse din Olanda și Marea Britanie....

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Related news