14.5 C
London
Friday, October 30, 2020

Interlopi cu şapte clase din Vaslui, studenţi la Londra

- Advertisement -
- Advertisement -

[pull_quote_center]Zeci de tineri din Vaslui, majoritatea fără studii liceale şi apropiaţi ai lumii interlope locale, au devenit în ultimii doi ani studenţi la un cunoscut colegiu din Londra. Ei au minţit la înscriere, luându-şi angajamentul ca până la sfârşitul studiilor să prezinte documentele şcolare din România, iar acum beneficiază de o bursă de sprijin de 10.000 de lire sterline pe an.[/pull_quote_center]

Mai mulţi vasluieni au reuşit să se înscrie la un colegiu din Londra, chiar dacă unii dintre ei nici măcar nu ştiu să scrie. În momentul în care s-au înscris la studiile postliceale, aceştia i-au asigurat pe britanici că vor prezenta documentele şcolare din România. După ce au primit însă banii pe primul an de studii, ei au dat au abandonat cursurile.

Escrocheriile au ieşit la iveală în timpul cercetărilor într-un dosar de trafic de persoane, în care Alex Andrei Mandache (32 ani) din Vaslui e acuzat că a racolat o tânără pe care a obligat-o să se prostitueze în Londra. În faţa procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Mandache nu doar că s-a declarat nevinovat, însă a susţinut că este student la Londra.

Surpriza a venit în momentul în care Mandache fost pus să scrie declaraţia şi a întâmpinat mari dificultăţi. Tânărul a recunoscut că are doar şapte clase şi că s-a înscris la Colegiul “Saint Patrick” din Londra în baza unui curriculum vitae şi a unei declaraţii pe propria răspundere prin care îşi lua angajamentul ca, până la sfârşitul celor patru ani de studii, să prezinte documentele şcolare din România.

La audieri, anchetatorii au constatat că mai mulţi martori din dosar, inclusiv tânăra obligată să se prostitueze, erau studenţi la acelaşi colegiu londonez, majoritatea fiind în aceeaşi situaţie: fără liceu. Mai mult, unii dintre ei nu erau nici măcar absolvenţi de opt clase.

Comision de 1.000 de lire sterline

În luna iulie, Mandache au fost trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de persoane. Pe parcursul procesului, procurorii şi judecătorii au descoperit misterul studenţilor cu şapte clase. În timpul audierii martorilor, aceştia au declarat că au ajuns la Londra pentru a munci, însă Mandache le-a propus să se înscrie la “facultate”, urmând să primească, fiecare, o mie de lire sterline pe lună drept bursă de susţinere.

De la fiecare student înscris, Alex Mandache percepea un comision de 1.000 de lire, iar numărului vasluienilor înscrişi în ultimii doi ani este de ordinul zecilor, spun anchetatorii.

Pentru a-i sprijini pe studenţii din estul Europei, Colegiul “Saint Patrick” le oferă tinerilor susţinere (bursă de studii, card de sănătate şi alte facilităţi), iar aceştia au obligaţia de a absolvi cei patru ani de studiu. În caz contrar, trebuie să restituie integral bursa primită.

Prostituate şi proxeneţi, la studii

În faţa judecătorilor, Alex Mandache a declarat că s-a înscris la Colegiul “Saint Patrick” în 2012. Tânărul se afla în Anglia din 2007 şi lucra ca vopsitor la o firmă de construcţii. După înscriere la “Saint Patrick”, vasluianul a primit din partea colegiului un card, pe care în fiecare lună îi erau viraţi cu titlul de bursă 1.000 de lire, pe parcursul unui an universitar primind 10.000 de lire.

Mandache a recunoscut că nu s-a prezentat la cursuri decât sporadic, pentru a nu da de bănuit. După ce a observat cât de uşor se pot încasa banii, şi-a chemat la Londra şi alţi apropiaţi. În 2013, el a ademenit o tânără din Vaslui în Anglia, cu promisiunea că îi va găsi un loc de muncă.

Odată ajunsă la Londra, potrivit procurorilor DIICOT, tânăra de 24 de ani a fost obligată să se prostitueze. Cu ajutorul lui Mandache, fata a devenit studentă la Colegiul „Saint Patrick”. Astfel, ea era colegă „de studii” cu o altă tânără din Vaslui, tot prostituată, şi de iubitul acesteia, Andrei Ciacâru, un apropiat al lumii interlope din Vaslui. Acesta a fost audiat vineri în calitate de martor în dosarul în care Mandache este judecat pentru trafic de persoane.

M-a înscris la management sau ceva cu business

[pull_quote_center]Pentru înscriere m-a ajutat Mandache, i-am dat 1.000 de lire. M-a înscris la management sau ceva cu business, nu mai reţin exact. Pe an, fiecare student primea 10.000 de lire. Eu am primit banii trei luni, după care am renunţat. Banii nu i-am dat înapoi pentru că nu mi i-a cerut nimeni. Probabil că nu am să scap şi va trebui să îi dau înapoi. Eu nu am terminat liceul în România, abia acum m-am înscris la liceul din Negreşti, la fără frecvenţă[/pull_quote_center] , a declarat Ciacâru vineri, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vaslui.

Procurorii DIICOT Vaslui s-au autosesizat şi au declanşat o anchetă. Aceştia au solicitat relaţii de la colegiul din Anglia, escrocat de vasluienii care s-au înscris acolo în baza unor declaraţii false.

- Advertisement -
Sourceadevarul

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news