8.7 C
London
Monday, October 26, 2020

În Marea Britanie doar o treime dintre pacienţii cu cancer pancreatic beneficiază de tratamente

- Advertisement -
- Advertisement -

Doar o treime dintre pacienţii cu cancer pancreatic beneficiază de tratament după aflarea diagnosticului, avertizează o organizaţie britanică din domeniul sănătăţii, potrivit Press Association.

Potrivit unei analize realizate de organizaţia caritabilă Pancreatic Cancer UK, doar 34% dintre persoanele diagnosticate cu cancer pancreatic beneficiază de intervenţii chirurgicale, chimioterapie sau radioterapie, în comparaţie cu cei diagnosticaţi cu alte tipuri de cancer, care au de două ori mai multe şanse să primească astfel de tratamente care le-ar putea salva sau prelungi viaţa.

Cea mai mare parte dintre pacienţii cu cancer pancreatic (80%) sunt diagnosticaţi într-un stadiu avansat, atunci când tratamentele potenţial salvatoare nu mai reprezintă o soluţie.

Organizaţia spune că este nevoie de ”o schimbare” în felul în care oamenii cu această afecţiune sunt diagnosticaţi, trataţi şi îngrijiţi.

Diagnosticul de cancer pancreatic este o veste cruntă pentru toată lumea, dar şapte din zece pacienţi sunt apoi demoralizaţi de faptul că nu există o metodă de tratament pentru cancerul lor”, spune Diana Jupp, director executiv în cadrul Pancreatic Cancer UK.

Tot ce li se oferă este alinarea simptomelor şi au de înfruntat un pronostic teribil. Trebuie să aducem o rază de speranţă oamenilor care suferă de această boală. Un număr mai mare de pacienţi trebuie să primească tratamentul care le-ar putea da cea mai bună şansă pentru a putea trăi mai mult sau a supravieţui şi toate persoanele diagnosticate trebuie să beneficieze de cel mai bun tratament posibil şi îngrijire,” precizează directoarea.

Pentru a obţinea această schimbare, trebuie ca diagnosticul să fie pus mai devreme şi să existe mai multe variante de tratament pentru cei diagnosticaţi. Trebuie respectate reglementările referitoare la managementul bolii din ghidul publicat recent de National Institute for Health and Care Excellence pentru a ne asigura că diferenţele în felul în care sunt aplicate tratamentele şi îngrijirile sunt de domeniul trecutului”, adaugă Diana Jupp.

Directoarea executivă Pancreatic Cancer UK subliniază că sunt necesare fonduri de cercetare pentru a investi în realizarea mai multor teste clinice astfel încât toţi cei afectaţi de cancerul pancreatic să beneficieze de acest progres.

Simptomele cancerului pancreatic includ: dureri de spate şi de stomac, pierdere în greutate neexplicată, indigestie, schimbări în tranzitul intestinal, diabet diagnosticat recent şi icter.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Marea Britanie va începe să vaccineze personalul medical împotriva coronavirusului

Toţi angajaţii din sistemul medical din Marea Britanie vor fi vaccinați împotriva coronavirusului peste câteva săptămâni, anunţă Guvernul Marii Britanii, potrivit Mediafax,...

Restaurantele din Londra se mută în stradă pentru cei care vor să iasă în oraş

Restricţiile impuse de autorităţi la Londra i-au obligat pe patronii de restaurante să fie inventivi. Pentru a-şi spori capacitatea de servire, ei...

Related news