2.6 C
London
Friday, January 22, 2021

Google Glass acum la vânzare în Marea Britanie

- Advertisement -

[quote_box_center]Google a dat spre comercializare în Marea Britanie, ochelarii inteligenți Glass. Aceștia au fost disponibili inițial doar în Statele Unite, la prețul de 1.500 de dolari. Pentru piața britanică, Google a urcat prețul, aceștia fiind scoși la vânzare cu 1.000 de lire sterline, aproximativ 1.700 de dolari, cu 200 de dolari mai scumpi decât în SUA.[/quote_box_center]

Google Glass constă dintr-o pereche de ochelari cu un ecran de mici dimensiuni deasupra ochiului drept. Glass poate face poze şi înregistrări video cu o cameră controlată vocal. Pe ecranul Glass, vizibil doar pentru utilizator, pot fi afişate informaţii la cerere. Dispozitivul utilizează programul Android al Google şi are nevoie de un smartphone pentru conexiunea la internet.

- Advertisement -

Programul Explorer, prin care Google vinde ochelarii inteligenţi aflaţi încă în faza beta, a fost extins pentru prima dată în afara SUA, scrie portalul The Verge.

Explorer a fost lansat anul trecut, pe bază de invitaţie, iar în luna mai compania americană a început să vândă oricărui cumpărător.

[pull_quote_center]Dispozitivul poate fi achiziţionat acum de orice persoană cu vârstă peste 18 ani, card de credit şi adresă în Marea Britanie, potrivit cotidianului britanic The Guardian[/pull_quote_center].

Produsul este încă în faza beta (de testare), dar a fost scos de Google la vânzare pentru ca utilizatorii să raporteze eventuale probleme şi să transmită sugestii pentru îmbunătăţiri.

Preţul Glass ar putea ajunge să coste aproximativ cât un smartphone obişnuit.

Potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC, preţul ar trebui să coboare în acest an la 300 de dolari, iar până în 2018 la 260 de dolari.

- Advertisement -
Sourceputerea

ULTIMELE ȘTIRI

Related news