Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunțat miercuri reducerea cheltuieilor sociale şi a impozitării muncii, scrie Reuters.
De asemenea, Osborne a mai promis și rezolvarea problemei productivităţii scăzute care poate submina redresarea economiei.
Ministrul britanic de Finanțe a declarat că Marea Britanie cheltuiește și împrumută prea mult, făcând referire și la situația Greciei.
[pull_quote_center]Marea Britanie încă cheltuieşte şi împrumută prea mult. Trebuie doar să vă uitaţi la criza care are loc chiar în acest moment în Grecia pentru a vă da seama că dacă o ţară nu îşi ţine sub control împrumuturile, atunci împrumuturile preiau controlul unei ţări[/pull_quote_center] , a spus Osborne în Parlament de la Londra.
Bugetul îi permite lui Osborne să îşi sporească şansele de a deveni viitorul premier al Marii Britanii, dacă David Cameron se va retrage din funcţie înainte de viitoarele alegeri din 2020, aşa cum a afirmat.
Între măsurile salutate de parlamentarii conservatori se numără majorarea pragului de venituri scutite de impozit la 11.000 de lire sterline pe an, începând de anul viitor, şi a pragului de la care se aplică taxă de moştenire pentru locuinţele familiale la 1 milion de lire.