5.7 C
London
Thursday, November 26, 2020

Eroare la Muzeului de Istorie Naturală din Londra, corectată de un băiețel de 10 ani

- Advertisement -

Un băiețel din Marea Britanie, pasionat de dinozauri, a corectat o eroare produsă de angajații Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Specialiștii prestigioasei instituții se pare că au confundat un oviraptor cu un protoceratop, iar băiatul în vârstă de numai 10 ani, Charlie Edwards, și-a propus să îndrepte lucrurile, relatează Huffington Post, potrivit Agerpres.

În timp ce se plimba pe aleile muzeului împreună cu părinții săi, Charlie și-a dat seama că desenul unui dinozaur nu corespunde cu legenda care îi era atribuită. În timp ce textul descria un oviraptor, desenul reprezenta un protoceratop. “Am văzut că forma dinozaurului nu corespunde“, a explicat băiatul pentru BBC.

Când ne-a spus, i-am răspuns că noi știm că se pricepe la dinozauri, dar este vorba totuși despre Muzeul de Istorie Naturală. În final, Charlie a avut dreptate“, spune mama băiatului care nu a crezut de la început versiunea fiului ei.

- Advertisement -

Nivelul excepțional de cunoștințe al băiatului a fost recunoscut chiar de către muzeu. “Ai dreptate, legenda nu corespunde cu imaginea oviraptorului. Voi vorbi cu echipa care se ocupă de această expoziție și cu profesorul de paleontologie Paul Barret și vom corecta eticheta“, explică conducerea instituției într-o scrisoare adresată micuțului, prin care îl încurajează să se perfecționeze în continuare în acest domeniu.

Charlie Edwards are sindromul Asperger, ceea ce explică pasiunea sa pentru cunoaștere.

Charlie are sindromul Asperger, iar una dintre manifestări este dorința de a cunoaște absolut totul despre un anumit subiect“, explică mama băiețelului pentru BBC.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Relaxarea de Crăciun poate duce la al treilea val de covid-19

Grupul științific SAGE al guvernului îl avertizează pe Boris Johnson că planul pentru Crăciun riscă „să transforme victoria în înfrângere” și să provoace un...

Cea mai gravă recesiune din Marea Britanie, din ultimii 300 de ani

Ministrul de Finanțe britanic, Rishi Sunak, a anunțat că Marea Britanie trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 300 de ani. Totodată, el a declarat...

Vaccinul anti-Covid obligatoriu pentru călătoria cu avionul

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile operate de Qantas, a anunțat...

Simulări de controale de frontieră Brexit la tunelul Canalului Mânecii

Întârzierile mari la M20 ieri au fost cauzate de oficiali francezi care au efectuat teste de control al frontierei Brexit la tunelul Canalului Mânecii. Cozile...

Related news

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt

Un polițist britanic se confruntă cu acuzații de furt și riscă să își piardă slujba după ce a încercat să cumpere o cutie de...

Marea Britanie a anunțat tăierea bugetului pentru ajutoare externe

Marea Britanie și-a redus miercuri angajamentul pentru ajutoare externe de la 0,7% la 0,5% din PIB, provocând demisia unui ministru și critici din partea...

Netflix şi-a dublat investiţia în Marea Britanie pentru filme şi seriale

Cheltuielile Netflix pentru filme şi seriale pe teritoriul britanic au crescut, în condiţiile în care erau de 500 de milioane de dolari în 2019,...

Prezența la meciuri va fi posibila din decembrie în Marea Britanie

Un maxim de 4.000 de fani vor fi permisi la evenimente în aer liber în zonele cu cel mai mic risc, la finalul lockdownului...