11.6 C
London
Sunday, October 24, 2021
11.6 C
London
Sunday, October 24, 2021

După un parcus extraordinar, Emma Răducanu s-a retras de la Wimbledon

Parcursul extraordinar din turneul de la Wimbledon a transformat-o pe jucătoarea de tenis Emma Răducanu într-o mare vedetă în Marea Britanie. Însă, aceasta a abandonat competiția în optimi.

Premierul Boris Johnson i-a adresat felicitări și a încurajat-o înaintea meciului cu Ajla Tomljanović într-un mesaj scris pe Twitter. Însă britanica cu origini românești, locul 338 mondial şi beneficiara unui wild-card, a abandonat meciul cu australianca Ajla Tomljanovici, din optimi de la Wimbledon.

Răducanu era condusă cu scorul de 6-4, 3-0 la momentul abandonului. Iniţial, ea a primit îngrijiri medicale pe teren şi la vestiare, iar apoi a decis să se retragă.

- Advertisement -

Sunt șocată. E un sentiment destul de amar. Emma are probleme dacă a luat o astfel de decizie. Îmi pare rău pentru ea, mi-ar fi plăcut să pot să închid meciul. Îi urez tot binele”, a spus Tomljanovic, la finalul meciului.

Emma Răducanu e superstar în Marea Britanie

Fata, care are un tată român și o mamă chinezoaică, a devenit, de asemenea, favorita presei britanice. Marile publicații i-au dedicat revelației turneului de la Wimbledon, articole gigantice.

Au fost intervievați profesorii tinerei și chiar vecinii de pe stradă. Până și tatăl ei, Ion Răducanu, e acum vedetă, mai ales că vecinii și-au amintit că, în timpul carantinei, cei doi o bișnuiau să joace tenis chiar sub ferestrele lor, într-o fundătură din Bromley, Londra.

Este incredibil să vezi că va juca pe Court One la Wimbledon într-un meci urmărit de milioane de oameni din întreaga lume când în urmă cu doar câteva luni se antrena în afara ferestrei mele”, le-a mărturisit jurnaliștilor Michelle Derham, vecina familiei Răducanu .

Este fantastică și a muncit atât de mult pentru a ajunge acolo unde este acum. Am văzut-o jucând tenis cu tatăl ei de multe ori. Întreaga stradă este mândră de ea.”, a declarat un alt vecin, David Moore, în vârstă de 74 de ani.

Vin laude din toate părțile

Nici profesorii nu s-au arătat zgârciți cu laudele, mai ales că Emma nu și-a neglijat deloc studiile.

Profesorul de sport al fetei, Sarah Eells, a spus că este „foarte emoționantă” să vadă că Emma își „realizează visul” și că adolescenta a devenit un „model și o inspirație” pentru alți elevi.„Sunt atât de mândră. Merită pe deplin, iar munca ei grea dă acum roade”, a spus ea.

Directorul școlii spune că s-au instalat ecrane uriașe în liceu, pentru ca toată lumea să poată urmări meciul. „Ea arată acum pe terenul de tenis toate calitățile pe care noi le-am văzut în ultimii șapte ani în clasă”, a spus Alan Blount, directorul școlii Newstead

Raducanu a devenit cea mai tânără britanică care a ajuns în turul patru de la Wimbledon. Performanța anterioară datează din 1959.

Realizarea Emmei Răducanu este cu atât mai mare, cu cât înainte de turneu jucătoarea se afla pe poziția 338 în clasamentul mondial, scrie Daily Mail.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: