18 C
London
Thursday, June 24, 2021
18 C
London
Thursday, June 24, 2021

Curăță telefonul mobil corect și cât mai des! E mai murdar decât ai crede (video)

Spălarea mâinilor este vitală, în contextul coronavirusului, dar la fel de important este să avem grijă de modalitatea în care folosim telefoanele mobile, atrage atenţia BBC, care a publicat pe site un tutorial despre cum se curăţă corect mobilele.

Un specialist în microbiologie din Londra, citat de BBC, a explicat modalitatea prin care se curăţă corect telefonul mobil.

- Advertisement -

Astfel, doctorul microbiolog Lena Ciric, de la University College din Londra, a explicat cum se curăţă în mod eficient telefoanele mobile.

„Scoateţi telefonul mobil din priză şi închideţi-l. Toţi producătorii de telefoane mobile avertizează să nu folosim chimicale, geluri de mâini şi şerveţele abrazive pentru că acestea pot distruge ecranul mobilului. Astfel, soluţia este să umeziţi o cârpă din microfibră cu apă şi săpun simplu, de uz casnic”, a explicat specialistul.

Doctorul microbiolog a continuat „Frecaţi apoi uşor suprafeţele telefonului mobil cu cârpa umedă. Aveți grijă să nu intre niciun pic de umezeală în părţile de îmbinare ale telefonului, fiindcă şi cele mai rezistente mobile la apă îşi pierd această calitate în timp”.

Specialistul de la University College din Londra a mai adăugat că „în final, uscaţi telefonul cu o cârpă uscată din microfibră. Folosind doar apa şi săpunul, puteţi astfel elimina bacteriile şi viruşii din telefon”.

“Dacă aveţi un iPhone, Apple spune că îl puteţi curăţa în siguranţă folosind şerveţele cu 70% alcool izopropilic”, a explicat doctorul microbiolog din Londra

„Totuşi trebuie ţinut cont că, deşi folosim aceste metode, imediat după ce atingem telefonul, acesta va contracta din nou germeni.

Prin urmare, asiguraţi-vă că vă spălaţi pe mâini în mod regulat şi amplu”, a încheiat specialistul microbiolog, conform bbc.co.uk.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Te-ar putea interesa și: