Deputaţii britanici au adoptat marţi seara bugetul,cu 310 voturi favorabile şi 275 împotrivă, ceea ce a provocat demisia unui ministru şi a dus la o profundă criză guvernamentală pe fondul apropierii referendumului din 23 iunie pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.
Reducerile prevăzute la impozitele pentru invaliditate l-au determinat pe ministrul muncii, euroscepticul Iain Duncan Smith, să demisioneze vineri seara.
Un gest surpriză, care a scos insa la lumină divergenţele din cadrul Partidului Conservator cu privire la politica de austeritate dusă de şase ani, în timp ce membrii acestuia sunt împărţiţi cu privire la Europa.
În faţa acestei revolte, premierul David Caneron a fost constrâns luni să anunţe că guvernul nu se va atinge de impozitele pentru invaliditate. Dar tensiunile au persistat marţi, când George Osborne şi-a apărat bugetul în faţa parlamentului.
Ministrul a confirmat că guvernul nu prevede noi tăieri bugetare până în anul 2020. El a negat totuşi că conservatorii i-ar favoriza pe pe bogaţi în detrimentul celor săraci.
‘Este o iluzie socialistă clasică a gândi că toate problemele societăţii se pot rezolva taxându-i pe cei foarte bogaţi‘, a spus el, în timp ce Partidul Laburist îi cere demisia.
Osborne a asigurat totuşi că este ‘dispus să asculte şi să înveţe‘ din erorile comise în elaborarea bugetului, scrie agerpres.