Alstom a încheiat un contract de 755 de milioane de euro în Marea Britanie, pentru recondiţionarea şi întreţinerea trenurilor electrice operate de Avanti West Coast, iar contractul va contribui la crearea a 100 de noi locuri de muncă, arată un comunicat.

Cea mai reprezentativă flotă feroviară din Regatul Unit va face obiectul unei îmbunătăţiri majore, ceea ce va conduce la crearea a zeci de posturi de ingineri cu înaltă calificare şi a altor sute de posturi în întreaga ţară. În contextul stimulării sectorului de producţie, toate cele 56 de trenuri electrice Pendolino utilizate pe magistrala West Coast vor fi recondiţionate în baza unui contract pe şapte ani, în valoare de aproximativ 642 milioane lire sterline, semnat între noul operator al rutei, Avanti West Coast, şi compania Alstom care a construit flota“, se arată în comunicat.

Pe lângă lucrările de modernizare a trenurilor Pendolino, a căror valoare se ridică la 127 milioane lire sterline, programul fiind considerat cel mai amplu derulat vreodată în Marea Britanie, contractul cuprinde şi întreţinerea acestor trenuri de către Alstom până în 2026, în paralel cu o nouă flotă de trenuri comandată recent de la Hitachi.

Primele trenuri pendulare revoluţionare Pendolino au intrat în funcţiune pe ruta Londra – Glasgow în ianuarie 2003.

Recondiţionarea va viza, în principal, instalaţiile de la bord, îmbunătăţiri în privinţa zonelor de magazine şi refacerea toaletelor, un iluminat mai eficient, crearea de noi spaţii în interior, precum şi montarea de încărcătoare pentru telefoane la nivelul scaunelor şi îmbunătăţirea conexiunii Wi-Fi în tot trenul.