9.2 C
London
Wednesday, January 27, 2021

Consiliul unui district din estul Londrei a votat pentru ‘Brexit’ (video)

- Advertisement -

Consiliul unui district din estul Londrei a votat pentru prima dată în Marea Britanie în favoarea unui eventual ‘Brexit‘ (ieşirea ţării din Uniunea Europeană), o chestiune care urmează să fie decisă prin referendum până la sfârşitul anului 2017, relatează AFP.

Membrii consiliului din Havering, un district din estul capitalei britanice, au votat în favoarea unei propuneri depuse de un ales al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), eurosceptic şi antiimigraţie, condus de Nigel Farage.

Este un rezultat extraordinar‘, a afirmat Lawrence Webb, membru al UKIP. ‘În calitate de aleşi locali, trebuie să luăm decizii cu privire la normele şi reglementările care vin de la Uniunea Europeană. Acestea au un impact direct asupra serviciilor locale’, a adăugat el.

- Advertisement -

Consiliul din Havering este dominat de conservatorii premierului David Cameron, care a promis să organizeze un referendum până la sfârşitul anului 2017.

Consultarea populară ar putea avea loc însă în acest an, iar sondajele prezintă un uşor avans al susţinătorilor ‘Brexit‘.

Consiliile de district nu sunt obligate să adopte o poziţie cu privire la această problemă. Consiliile votează doar în cazul în care este depusă o moţiune de unul dintre membrii lor.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Related news