14.5 C
London
Friday, October 30, 2020

Comisia Europeană este de acord, Marea Britanie poate suspenda ajutoarele sociale

- Advertisement -
- Advertisement -

Comisia Europeană a anunţat luni că a pregătit o propunere privind o ‘suspendare a ajutoarelor‘ pe care Marea Britanie ar putea să o aplice imediat pentru a nu mai plăti beneficii sociale lucrătorilor imigranţi, dar că măsura nu a fost discutată deocamdată cu alte guverne europene, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Guvernul britanic vrea un acord cu Uniunea Europeană în privinţa măsurilor de limitare a imigraţiei, cea mai problematică dintre cele patru propuneri de reformă cerute de premierul britanic David Cameron înainte de organizarea referendumului privind apartenenţa ţării sale la blocul comunitar până la sfârşitul lui 2017.

Discuţiile dintre Cameron şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk nu au dus la niciun rezultat duminică, fiind programate să continue şi pe parcursul zilei de luni.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a confirmat, răspunzând unei întrebări a presei, că Bruxellesul a pregătit o propunere care ar oferi Marii Britanii dreptul de a aplica o suspendare a ajutoarelor sociale, dar pe care nu a prezentat-o deocamdată guvernelor europene.

Schinas a precizat că nu există progrese în discuţiile dintre Marea Britanie şi instituţiile UE la nivel politic şi tehnic, precizând că nu s-a convenit nimic până când nu se va conveni totul.

Nu am ajuns încă acolo. Discuţiile continuă, în prezent la nivel de experţi între Consiliu, Comisie şi Marea Britanie. Calendarul trebuie stabilit de preşedintele Tusk şi premierul Cameron

Nu este suficient să convină doar juriştii Comisiei şi ai Consiliului, este un proces care trebuie discutat la nivelul celor 28 de (ţări membre ale UE), iar Comisia lucrează pentru toate cele 28 de state membre“, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...

Ștefan Voloșeniuc se luptă cu primarul Londrei pentru taxele românilor (video)

Un român, Ștefan Voloșeniuc, fiu de pădurar din Bucovina, stabilit în Anglia, la Londra, se luptă cu primarul capitalei britanice, Sadiq Khan...

Acordul post-Brexit ar putea fi gata în două săptămâni

Acordul comercial post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană ar putea fi gata în două săptămâni, a declarat ministrul irlandez de Externe,...

Cetățenii UE, deportați din Marea Britanie și pentru infracțiuni minore

Cetățenii UE vor putea fi deportați pentru infracțiuni minore, în urma noilor reguli privind imigrația în Marea Britanie post-Brexit, avertizează un avocat...

Related news