11 C
London
Saturday, October 31, 2020

Cinematografia Românească se promoveaza la Londra

Institutul Cultural Român din Londra a anunțat derularea unei retrospective a Noului Cinema Românesc, intitulate ”Revoluție în realism”, care începe joi în capitala Marii Britanii.

Acesta este cel mai mare proiect dedicat cinematografiei românești realizat vreodată în Marea Britanie – două luni de film românesc, întâlniri cu cineaști, critici și promotori de film și prelegeri. Programul este realizat de ICR Londra împreună cu British Film Institute (BFI).

Odată cu noile succese de la Cannes, România și-a reconfirmat statutul, câștigat în ultimii ani, de mare putere cinematografică. Deși numărul de titluri anuale și bugetele proiectelor românești sunt mult mai mici, producțiile românești domină, în termeni relativi, festivalurile de film, câștigând aproape de fiecare dată unele dintre cele mai râvnite premii ale industriei cinematografice. În mod colectiv, artefactele românești n-au mai avut un impact atât de puternic pe scena internațională de la consacrarea avangardei noastre literare în perioada imediat postbelică”, potrivit unui comunicat al ICR Londra.

Programul primei perioade cuprinde, pe lângă proiecțiile care se derulează de-a lungul întregii zile, și câteva evenimente speciale. Cel dintâi, care va avea loc în 6 iunie, este o dezbatere despre condițiile apariției Noului Cinema Românesc, cu participarea criticilor Andrei Gorzo, Dominique Nasta, Geoff Andrew și Nick Roddick.

Seara de 7 iunie aparține filmului Aferim!” al lui Radu Jude, câștigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin din 2015. La proiecția de gală ce marchează debutul sezonului sunt invitați să dialogheze cu publicul Teodor Corban, deținătorul rolului principal, și scenaristul Florin Lăzărescu, regizorul urmând să intervină video-telefonic prin intermediul Skype.

În data de 8 iunie, este programată o conferință a criticului britanic Geoff Andrew, curatorul sezonului, despre curentul realist în cinematografia românească.

Între filmele prezentate pe parcursul întregii luni, figurează

  • Marfa și banii (r. Cristi Puiu, 2001),
  • Aferim! (r. Radu Jude, 2015),
  • A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu, 2006),
  • După dealuri (r. Cristian Mungiu, 2012),
  • De ce eu? (r. Tudor Giurgiu, 2015),
  • Eu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Șerban, 2010),
  • Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu, 2005),
  • 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu, 2007),
  • Aurora(r. Cristi Puiu, 2010),
  • Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean, 2006),
  • Trois exercices d’interprétation (r. Cristi Puiu, 2013),
  • Felicia, înainte de toate (r. Melissa de Raaf și Răzvan Rădulescu, 2009),
  • Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (r. Andrei Ujică, 2010),
  • Crulic – Drumul spre dincolo (r. Anca Damian, 2011),
  • Poziția copilului (r. Călin Peter Netzer, 2013),
  • Un etaj mai jos (r. Radu Muntean, 2015).

Programul va include și două premiere: Orizont de Marian Crișan și Autoportretul unei fete cuminți de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori.

Între 7 și 14 iulie ICR Londra va mai prezenta filmele California Dreamin (2007), în regia lui Cristian Nemescu, Francesca (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și Domestic (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

Dacă v-a plăcut acest articol, dati-ne un LIKE pe Facebook, sau urmati-ne pe Google+ Twitter | Pinterest.

ULTIMELE ȘTIRI

Boris Johnson ar urma să anunţe o carantină naţională

Boris Johnson este aşteptat să anunţe in aceasta seara o carantină naţională după ce consilierii săi ştiinţifici i-au spus că este singura...

UE ar trebui să menţină pragmatismul în relaţiile cu Londra

Uniunea Europeană va trebui să dea dovadă de acelaşi pragmatism în relaţiile cu Regatul Unit, a declarat Jörg Kukies, secretar de stat...

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow. Prețurile biletelor pornesc de la 29.99 euro/ segment, taxe incluse.

Guvernul britanic impune restricții exporturilor de vaccinuri

Guvernul britanic a anunţat vineri instituirea unor restricţii la exporturile de vaccinuri împotriva gripei, cu scopul de a asigura că există suficiente...

Related news

Boris Johnson ar urma să anunţe o carantină naţională

Boris Johnson este aşteptat să anunţe in aceasta seara o carantină naţională după ce consilierii săi ştiinţifici i-au spus că este singura...

UE ar trebui să menţină pragmatismul în relaţiile cu Londra

Uniunea Europeană va trebui să dea dovadă de acelaşi pragmatism în relaţiile cu Regatul Unit, a declarat Jörg Kukies, secretar de stat...

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow

Blue Air anunță zboruri low-cost directe între București Otopeni și Londra Heathrow. Prețurile biletelor pornesc de la 29.99 euro/ segment, taxe incluse.

Guvernul britanic impune restricții exporturilor de vaccinuri

Guvernul britanic a anunţat vineri instituirea unor restricţii la exporturile de vaccinuri împotriva gripei, cu scopul de a asigura că există suficiente...

Marea Britanie ar intra în lockdown săptămâna viitoare

După Cehia și Franța, care au intrat în lockdown miercuri, respectiv vineri, și Germania, pentru care luni începe o carantină ”mai flexibilă”,...

Regatul Unit al Marii Britanii vrea să evite un lockdown total

Ministrul de externe britanic susține că poate fi evitat un lockdown în întreaga Anglie și că o abordare zonală a măsurilor de...

Imunitatea de grup a scăzut de la 6% la 4,4% în Marea Britanie

În cadrul populației din Marea Britanie, anticorpii contra noului coronavirus au intrat în declin rapid. Asta arată un studiu publicat astăzi, ce...

Cum se testează gradul de conformare al cetățenilor în plină pandemie

Tot mai multe ţări au început să reducă perioada de autoizolare a persoanelor expuse la coronavirus, pentru a stimula conformarea mai mare...