13.7 C
London
Tuesday, October 27, 2020

Cine nu respecta regulile de carantină riscă amenzi de până la o mie de lire

- Advertisement -
- Advertisement -

Călătorii sosiţi în Marea Britanie din străinătate sunt pasibili de amenzi de până la 1.000 de lire sterline dacă nu respectă cele 14 zile de carantină obligatorie la intrarea în ţară, ca măsură de prevenire a creşterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează vineri EFE, citată de Agerpres.

Vor fi scutiţi de la respectarea acestei reglementări şoferii de camioane şi angajaţii din domeniul medical. Măsura nu va fi aplicată nici celor veniţi din Irlanda.

În schimb, persoanele care vin din Franţa în Marea Britanie trebuie să respecte această regulă.

Călătorii internaţionali trebuie să completeze un formular de intrare în ţară, în care să precizeze datele de contact, aceştia putând fi supuşi unei inspecţii aleatorii de către angajaţii sanitari pentru a se verifica dacă respectă prevederile.

Potrivit autorităţilor, orice călător care intră în ţară cu avionul, feribotul sau cu trenul trebuie să furnizeze o adresă privind locul în care se va izola, altminteri va fi guvernul cel care se va ocupa de găzduirea lor în perioada de carantină.

Executivul lui Boris Johnson a anunţat că această măsura va fi revizuită la fiecare trei săptămâni.

Măsura a fost calificată de consilierul delegat al companiei Ryanair, Michael O’Leary, drept “idioată” şi “impracticabilă“, în timp ce sectorul aviatic britanic şi-a exprimat îngrijorarea că această decizie va sfârşi prin a “ucide” călătoriile internaţionale dinspre şi spre Marea Britanie.

- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI

Ministrul de interne, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români

Ministrul de interne, Priti Patel, îndemnat să oprească Marea Britanie ca paradis al proxeneților români. Militanții fac apel la secretarul de interne pentru...

Un român și un albanez au vândut în Romania droguri aduse din Marea Britanie

Un român și un albanez au vândut în județele Argeș și Vâlcea cantități importante de droguri aduse din Olanda și Marea Britanie....

Totul este ridicol, nu ar trebui să fim în lockdown (video)

Restricțiile impuse de autoritățile din Marea Britanie pe mai multe nivele, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut foarte mult în...

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Carantină la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile. Cei care intră în Marea...

Related news